42:1 Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?
Verset ce nu a fost comentat.
42:2 Şi a zis: Iată, aud că este grâu în Egipt; pogorâţi-vă, şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.
Pogorâţi-vă acolo. Când foametea a devenit din ce în ce mai aspră şi toţi sufereau, Iacov a luat hotărârea să trimită să aducă grâu din Egipt, pentru a-şi scuti familia de înfometare. Faptul că el nu a făcut ca Avraam (cap. 12,10) şi Isaac (cap. 26,2) un plan să mute familia în Egipt poate că a fost din cauză că foametea stăpânea şi în Egipt ca şi în Canaan.
42:3 Zece fraţi ai lui Iosif s-au pogorât în Egipt, ca să cumpere grâu.
Zece fraţi au coborât. Motivul pentru care s-au dus toţi în Egipt a fost fie pentru siguranţă, fie din cauză că grâul era împărţit pe cap de familie. Numărul lor îi făcea în măsură să-şi asigure grâu mai mult şi, desigur, îi făcea în stare să se întoarcă cu mai mult grâu. De asemenea, condiţiile de foamete puteau constitui o foarte reală posibilitate de jefuire a caravanei lor pentru proviziile ei de hrană.
42:4 Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire.
Beniamin. Beniamin nu a fost reţinut din cauza tinereţii lui, deoarece era deja în vârstă de peste 20 de ani, ci din cauză că, fiind singurul copil rămas de la Rahela, el luase locul lui Iosif ca obiect al celei mai tandre iubiri a lui Iacov.
42:5 Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era foamete.
Împreună cu cei ce veneau. Fraţii lui Iosif fie că au făcut parte dintr-o caravană canaanită, fie că au sosit pur şi simplu cu alţii care veniseră pentru acelaşi scop.
42:6 Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
Mare în ţară. Din shalliţ, la rândul lui derivat din rădăcina shalaţ, ,,a stăpâni”. Este folosit spre a desemna pe cineva învestit cu autoritate nelimitată. Acest cuvânt, cunoscut şi în limba aramaică şi arabă este la originea titlului de sultan şi poate fi şi la originea numelui personal Salatis, care după Manetho, a aparţinut primului rege hicsos. Totuşi, Manetho ar fi putut lua cuvântul ,,domnitor” drept un nume personal. Cuvântul acesta arată clar că Iosif era mai mult decât un obişnuit ministru al hranei. Ca al doilea în rang din ,,ţară”, el era adevăratul stăpân, sau primul ministru al Egiptului.
42:7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru, şi le-a zis: De unde veniţi? Ei au răspuns: Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.
I-a cunoscut. Iosif i-a recunoscut imediat pe fraţii lui, însă ei, ne mai văzându-l de mai bine de 20 de ani, nu l-au recunoscut (v.8). Nu numai că el era acum mai în vârstă, dar mai era şi egiptenizat, purta haine egiptene şi avea o faţă curat bărbierită în locul bărbii semite. Ba mai mult, el vorbea o limbă străină şi era, după cum se părea, un domn mare. Chiar şi numai gândul de a face legătura între Iosif şi acest bărbat puternic s-ar fi părut nespus de absurd (vezi cap. 45,3).
Le-a vorbit aspru. Faptul că Iosif ,,le-a vorbit aspru”, după cum scrie în text literal, nu se datora unui simţământ de răzbunare, ci mai degrabă pentru a stabili actuala lor stare de spirit, mai ales cu privire la el însuşi şi la Beniamin, a cărui absenţă a reţinut cu siguranţă atenţia sa şi poate că a dat naştere la bănuiala lui.
42:8 Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.
Verset ce nu a fost comentat.
42:9 Iosif şi-a adus aminte de visurile, pe care le visase cu privire la ei, şi le-a zis: Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.
Voi sunteţi iscoade. Vorbirea ,,aspră” pe care Iosif a folosit-o faţă de fraţii săi este acum descoperită. Egiptul întotdeauna a fost bănuitor faţă de vecinii lui din răsărit, care nu numai că făceau incursiuni şi apoi dispăreau, retrăgându-se în aşezările lor din deşert, ci în trecut ei se şi infiltraseră în Egipt şi în realitate au pus stăpânire peste părţi din ţară. Astfel de incursiuni din timpul Primei Perioade Intermediare, dinaintea dinastiei a douăzecia, l-au făcut pe regele Amenhotep I să clădească fortificaţii la graniţă între Marea Mediterană şi Marea Moartă, numit ,,zidul stăpânului” pentru a-i ţine pe canaaniţi afară din Egipt. Hicsoşii, care au venit după aceea şi tot din răsărit, câştigaseră acum supremaţia asupra ţării şi vegheau ca alţii să nu le poată face acelaşi lucru pe care li-l făcuseră ei egiptenilor. Era deci firesc ca Iosif să-i examineze cu grijă pe toţi răsăritenii şi să se străduiască a descoperi nişte indezirabili sau iscoade adevărate. Deoarece foametea nimicitoare din ţările învecinate aducea un mare număr de străini în Egipt ca cumpărători de grâu, trebuia să fie depusă o mai mare grijă pentru a-i expulza pe aceia a căror prezenţă în ţară putea păgubi securităţii sale.
42:10 Ei i-au răspuns: Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.
Nu, Domnul meu. Fraţii lui Iosif au fost jigniţi prin acuzaţia făcută împotriva lor, teama i-a făcut să-şi calce pe mândria lor şi şi-au afirmat deplina nevinovăţie. Când pretenţia lor de a fi oameni cinstiţi nu a reuşit să-l impresioneze pe Domnul egiptean, ei i-au spus mai multe amănunte despre familia lor. Prin aceasta, ei au încercat să dovedească nevinovăţia lor. Având în vedere că aparţineau toţi unei familii, care cu greu ar putea să pornească un atac asupra unui regat întreg, nu exista un motiv real pentru bănuiala de a fi iscoade. Iosif a reluat provocarea şi a insistat ca ei să dovedească acurateţea istorisirii lor, aducându-l pe fratele lor cel mai tânăr care lipsea.
42:11 Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.
Verset ce nu a fost comentat.
42:12 El le-a zis: Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.
Verset ce nu a fost comentat.
42:13 Ei au răspuns: Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.
Verset ce nu a fost comentat.
42:14 Iosif le-a zis: V-am spus că sunteţi iscoade.
Verset ce nu a fost comentat.
42:15 Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!
Verset ce nu a fost comentat.
42:16 Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare, şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sunteţi nişte iscoade.
Verset ce nu a fost comentat.
42:17 Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile în temniţă.
Trei zile în temniţă. Iosif i-a însărcinat în mod solemn pe fraţii lui (v.15) să-l trimită pe unul din ei înapoi în Canaan ca să-l aducă pe Beniamin. Lipsa lor aparentă de bunăvoinţă de a face lucrul acesta, ştiind că Iacov nu va consimţi, l-a făcut pe Iosif să-i trimită pentru trei zile în temniţă. Aceasta reiese că s-a întâmplat ca urmare a faptului că ei nu au binevoit să fie de acord cu propunerea lui, însă în realitate pentru a-i mai încerca. El fusese în închisoare aproximativ timp de trei ani ca urmare a tratamentului lor inuman, el i-a făcut să sufere o detenţie de numai trei zile.
42:18 A treia zi, Iosif le-a zis: Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!
Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. A treia zi, Iosif şi-a schimbat atitudinea lui severă. Explicaţia lui, ,,eu mă tem de Dumnezeu” s-a intenţionat să fie înţeleasă într-un sens general, fără referire la Iehova, după cum era de presupus să vină din partea unui domn egiptean. În loc să întemniţeze nouă dintre ei, el avea să-l ţină numai pe unul în temniţă, îngăduindu-le celorlalţi să se întoarcă pentru a-l aduce pe Beniamin şi să ducă hrană familiilor lor care sufereau. Întoarcerea lor cu Beniamin avea să dea naştere la eliberarea celui reţinut în închisoare. Dacă, pe de altă parte, ei îl înşelaseră pe Iosif cu istorisirea lor, aveau să moară de foame, iar cel rămas în urmă în Egipt avea să fie executat ca iscoadă.
42:19 Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile,
Verset ce nu a fost comentat.
42:20 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte. Şi aşa au făcut.
Verset ce nu a fost comentat.
42:21 Ei au zis atunci unul către altul: Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.
Am fost vinovaţi. Când ei au înţeles că acest domn al Egiptului nu-i va pedepsi sau omorî pe simpla bănuială, ci îi va judeca după dreptate, conştiinţa lor a început să vorbească. Cât de diferit procedaseră ei faţă de Iosif! Stăpânul întregului Egipt avea milă de familiile lor, care sufereau de foame în Canaan, în timp ce ei intenţionaseră să-l lase pe fratele lor în groapă să moară de foame. Când aceste gânduri şi altele asemănătoare le-au trecut prin minte ei au fost conduşi să-şi recunoască vinovăţia. Propria lor nenorocire le-a readus teama de fratele lor. Ruben le-a adus aminte cum îi avertizase el, fără succes, să nu păcătuiască împotriva băiatului, iar acum doi dintre ei primeau o plată dreaptă pentru asprimea lor faţă de el. Astfel s-au acuzat ei în prezenţa lui Iosif, fără să-şi dea seama că el înţelegea fiecare cuvânt.
42:22 Ruben a luat cuvântul, şi le-a zis: Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.
Verset ce nu a fost comentat.
42:23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.
Verset ce nu a fost comentat.
42:24 Iosif a plecat la o parte de la ei, ca să plângă. În urmă s-a întors, şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.
A luat dintre ei pe Simeon. Trecând pe lângă Ruben, care fusese relativ nevinovat, Iosif l-a ales pe Simeon, principalul instigator al vânzării lui către Ismaeliţi (PP 226). Răutatea inimii lui Simeon se mai manifestase şi cu altă ocazie, ca atunci când el şi Levi îi masacraseră pe Sihemiţi. Când Simeon a fost legat în faţa ochilor fraţilor lui, lor li s-a adus cu putere aminte de ceea ce îi făcuseră ei lui Iosif, care poate că s-a aşteptat ca mila pentru Simeon avea să încurajeze întoarcerea lor mult mai grabnică cu Beniamin.
42:25 Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut.
Sacii. Primul cuvânt tradus ,,saci”, keli, înseamnă ,,vase” sau ,,recipiente” şi poate să însemne un coş, sau alt recipient. Al doilea cuvânt ,,sac” în care a fost pus argintul este o transliterare a ebraicului saq, care şi-a făcut intrarea în limbile europene prin grecescul sakos şi latinescul saccus. Pe lângă aceşti termeni este folosit un alt cuvânt vechi pentru ,,sac”, ebraicul ’am tachath. Acesta este folosit în Biblie numai în această istorisire, şi poate să fi fost sinonim al lui saq, pentru că este folosit alternativ cu acesta (v.27, 28; cap. 43,12; etc.).
Iosif nu le-a înapoiat banii din răutate, dar nu putea să ajungă el însuşi să primească bani de la tatăl şi fraţii lui pentru pâine. Chiar dacă s-ar fi gândit că era posibil ca fraţii lui s-ar putea alarma descoperind banii, el nu a văzut nici un motiv să-i scutească de această nelinişte. Aceasta va ajuta să le sensibilizeze şi mai mult inima, după experienţele amare din zilele precedente.
42:26 Ei şi-au încărcat grâul pe măgari, şi au plecat.
Verset ce nu a fost comentat.
42:27 Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului,
Şi-a deschis sacul. Cuvântul ,,han” (din engleză) ar fi mai bine redat prin ,,loc de locuit” ca în RSV. Descoperirea argintului de către unul dintre ei a provocat consternare pentru toţi. Era aceasta
a. o prevestire a nenorocirilor viitoare, care aveau să se abată asupra lor? În Egipt ei fuseseră luaţi drept iscoade, oare aveau ei să fie acum acuzaţi drept hoţi? Faptul că fraţii priveau la aceasta ca la
b. o pedeapsă de la Dumnezeu, căci nu ştiau cum să-l explice, este o dovadă a efectului salutar asupra lor. În consternarea şi alarmarea lor, ei au uitat să examineze restul sacilor.
42:28 şi a zis fraţilor săi: Argintul meu mi s-a dat înapoi, şi iată-l în sacul meu. Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurând: Ce ne-a făcut Dumnezeu?
Verset ce nu a fost comentat.
42:29 S-au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
S-au întors la Iacov. Ajungând acasă, au raportat tristele lor experienţe, incluzând şi întemniţarea lui Simeon. După ce şi-au deschis sacii şi au găsit tot argintul lor, au fost mai alarmaţi ca niciodată. Cauza pentru care numai unul descoperise argintul lui în timp ce erau pe drum, iar alţii după întoarcerea lor acasă, poate să fi fost aceea că era ascuns numai la gura unui singur sac, iar la ceilalţi la fundul, sau aproape de fundul sacilor. Sau, poate că acesta a fost pus în sacul cu fân al unuia şi în sacii cu hrană ai celorlalţi.
42:30 Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru, şi ne-a luat drept iscoade.
Verset ce nu a fost comentat.
42:31 Noi i-am spus: Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade.
Verset ce nu a fost comentat.
42:32 Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.
Verset ce nu a fost comentat.
42:33 Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi,
Verset ce nu a fost comentat.
42:34 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru, şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.
Verset ce nu a fost comentat.
42:35 Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul, şi s-au temut.
Verset ce nu a fost comentat.
42:36 Tatăl lor Iacov le-a zis: Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!
Voi mă lipsiţi. Auzind trista lor istorisire, văzând reaua prezicere a întoarcerii argintului şi înţelegând că pierduse un al doilea fiu, Iacov a izbucnit într-o jale amară, acuzându-i pe fiii lui de răspunderea pierderii lui Iosif şi Simeon. Acum, ei erau înclinaţi să-l ia şi pe Beniamin. Iacov cu greu putea fi deschis faţă de fiii săi, deoarece nu ştia că ei erau vinovaţi în cazul dispariţiei lui Iosif şi, de aceea, desigur, nu trebuia să-i mustre în mod direct pentru întemniţarea lui Simeon. Cu toate acestea, ei trebuie să fi considerat jalea lui Iacov ca o binemeritată mustrare. Ei ştiau că vorbele lui erau mult mai adevărate, chiar decât dacă ar fi cunoscut realitatea. În mod sigur, ei îl lipsiseră pe tatăl lor de Iosif şi îşi dădeau seama că şi întemniţarea lui Simeon era o plată dreaptă pentru fapta lor cea crudă. Cum puteau să ia acum asupra lor răspunderea de a-l lua pe Beniamin în Egipt, când nu exista nici o siguranţă că avea să se întoarcă cu bine? Ei se aflau acum într-o situaţie grea, însă singura lor alegere era să moară de foame. Dacă urmau să asigure eliberarea lui Simeon şi să-l salveze de la o moarte sigură şi dacă ei şi familiile lor voiau să supravieţuiască foametei, trebuiau să se întoarcă în Egipt după grâu.
42:37 Ruben a zis tatălui său: Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea, şi ţi-l voi aduce înapoi.
Ruben a zis. Oferta lui Ruben a reprezentat jertfa supremă din partea lui. Aceasta a fost o ofertă sinceră, dar nesăbuită. Ruben era cel mai în vârstă, totuşi nu cel mai înţelept dintre fiii lui Iacov, şi încă o dată el apare ca unul cu inima miloasă. Iacov a refuzat. El avea puţină încredere în destoinicia şi garanţia lor de a-l aduce pe Beniamin înapoi cu bine. Mâinile lor nu erau curate. Ei îi pricinuiseră multe ceasuri de nelinişte în trecut. Ruben făptuise un păcat grav. Simeon şi Levi uciseseră populaţia unei cetăţi şi familia lui Iuda era aşa de rea, încât doi dintre fiii lui au murit în tinereţea lor pentru răutatea lor. Cum putea Dumnezeu să-l facă pe Beniamin să prospere cu astfel de oameni. Orice lucru în care erau implicaţi se termina în dezamăgire sau dezastru.Comentariile lui Ellen G. White
1-38 PP 224-227
1-3,6,8 PP 224
9-17 PP 225
18-29 PP 226
36 PP 234; 3T 67
36-38 PP 227
42:38 Iacov a zis: Fiul meu nu se poate pogorî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorî perii mei cei albi în locuinţa morţilor.
Verset ce nu a fost comentat.