42:21 Ei au zis atunci unul către altul: Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.
Am fost vinovaţi. Când ei au înţeles că acest domn al Egiptului nu-i va pedepsi sau omorî pe simpla bănuială, ci îi va judeca după dreptate, conştiinţa lor a început să vorbească. Cât de diferit procedaseră ei faţă de Iosif! Stăpânul întregului Egipt avea milă de familiile lor, care sufereau de foame în Canaan, în timp ce ei intenţionaseră să-l lase pe fratele lor în groapă să moară de foame. Când aceste gânduri şi altele asemănătoare le-au trecut prin minte ei au fost conduşi să-şi recunoască vinovăţia. Propria lor nenorocire le-a readus teama de fratele lor. Ruben le-a adus aminte cum îi avertizase el, fără succes, să nu păcătuiască împotriva băiatului, iar acum doi dintre ei primeau o plată dreaptă pentru asprimea lor faţă de el. Astfel s-au acuzat ei în prezenţa lui Iosif, fără să-şi dea seama că el înţelegea fiecare cuvânt.