41:45 Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine), şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.
Ţafnat-Paeneah. Numele dat de Faraon lui Iosif a fost încă de mult recunoscut ca fiind egiptean, însă semnificaţia lui era necunoscută. Totuşi, de curând, numele a fost descoperit într-o inscripţie a ultimei perioade Bubastid (secolul al IX-lea î.Hr.), iar în egipteană era scris Djed-pa-netjer-iufankh, însemnând ,,Zeul vorbeşte că-i este îngăduit să trăiască”. Numele lui Iosif trebuie să se fi referit la întâmplările contemporane lui, având semnificaţia că Dumnezeu vorbise prin visele lui Faraon şi interpretarea şi sfatul lui Iosif, spre a păstra viaţa regelui, a lui Iosif, precum şi a tuturor celorlalţi.
Asnat. Iosif nu a primit numai un nume egiptean, ci şi o soţie egipteană, o femeie din cele mai eminente familii preoţeşti. După cum s-ar părea, Faraon a căutat să ridice onoarea şi reputaţia lui Iosif prin această căsătorie, după cum se evidenţiază din faptul că unii dintre regi îşi luau soţiile lor din familiile preoţeşti.
Asnat înseamnă ,,aparţinând (zeiţei) Neith”. Numele tatălui ei este identic cu acela al fostului stăpân al lui Iosif. (vezi comentariul pentru cap. 37,36), cu toate că există o uşoară deosebire în transliterarea ebraică a numelui. Totuşi, faptul că cele două nume sunt identice nu înseamnă că şi persoanele care le posedă au fost identice. Fostul stăpân al lui Iosif era căpetenia străjerilor regali, în timp ce socrul său era un mare preot al lui On, oraşul marelui templu al soarelui, care se afla la câteva mile de Memphis pe ţărmul răsăritean al Nilului. Mai târziu grecii au numit acest oraş Heliopolis. Templul soarelui din On şi preoţimea lui a avut o mare influenţă asupra vieţii religioase egiptene timp de multe secole, până ce cultul lui Amen şi mai târziu al lui Amon-Ra din Teba să umbrească cultul soarelui din Heliopolis în secolul al XV-lea î.Hr. şi în secolele următoare. Poziţia socială a lui Iosif a fost foarte mult întărită prin căsătoria lui cu fiica uneia din primele familii ale Egiptului.
Căsătoria lui Iosif cu o femeie egipteancă se pare că nu a slăbit legătura lui cu Dumnezeul părinţilor săi. Fiii lui, Efraim şi Manase au fost educaţi în religia ebraică, deoarece ei au fost făcuţi conducători a două seminţii din Israel şi în această privinţă ei au ajuns egali cu unchii lor, fraţii lui Iosif. Puternica credincioşie a lui Iosif faţă de Dumnezeul său poate că a fost chiar mijlocul de convertire a soţiei lui egiptene. Ba mai mult, nu trebuit uitat că mâna lui Dumnezeu prin care fusese înălţat atât de mult după o adâncă umilinţă l-a ferit de asemenea în nobila lui cinste de căderea în păgânismul din Egipt.
Ce schimbare a adus Dumnezeu în viaţa lui Iosif! Cătuşele lui au fost înlocuite cu un lanţ de aur, zdrenţele întemniţatului cu haine de in subţire, celula lui cu un car şi închisoarea lui cu un palat. Robul lui Potifar devenise stăpânul lui, iar zornăitul de lanţuri a făcut loc exclamării: ,,Aduceţi omagii!”. Smerenia merge înaintea slavei; slujirea şi suferinţa au fost treptele spre autoritate. Cât de bine a fost răsplătit servul credincios al lui Dumnezeu pentru credincioşia şi răbdarea lui!