40:8 Ei i-au răspuns: Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească. Iosif le-a zis: Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.
Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Cugetând la cele două vise ale lor şi înţelegând că Dumnezeu încă mai era cu el, Iosif s-a gândit să-i ajute în marea lor încurcătură pe cei doi bărbaţi descurajaţi. Această dorinţă de a-i ajuta pe alţii mai târziu s-a dovedit a fi cheia pentru propria eliberare din închisoare. Suportându-şi propria nenorocire nemeritată cu o resemnare voioasă şi cu
o admirabilă tărie de caracter, Iosif, prin natura lui prietenoasă, a fost determinat să simpatizeze cu alţi nenorociţi care nu aveau tărie lăuntrică care să-i îmbărbăteze. Faptul că Iosif şi-a oferit ajutorul celor doi bărbaţi, nu a fost din curiozitate, ci cu cea mai serioasă dorinţă să vină în ajutorul celor în nevoie. În acelaşi timp, el L-a arătat celor doi oameni pe Dumnezeu ca izvorul său de putere şi mângâiere.