40:23 Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.
L-a uitat. După cum s-ar părea, Paharnicul i-a făgăduit lui Iosif că va vorbi în favoarea lui (cap. 41,9). Când săptămânile şi lunile care au trecut nu au adus nici o dovadă despre recunoştinţa paharnicului, probabil că Iosif a început să se întrebe dacă nu cumva el avea să lâncezească toată viaţa lui în închisoare. În acelaşi timp, totuşi, împlinirea viselor celor doi slujbaşi de la curte poate că l-a încurajat să creadă că, într-un fel oarecare, se vor realiza şi visurile lui (cap. 37,5-9). Dar, pentru moment, nerecunoştinţa paharnicului trebuie să fi fost o experienţă amară pentru Iosif, poate că o atât de crudă şi lipsită de amabilitate lovitură cum nu mai primise vreodată. Experienţa aceasta este o aducere aminte în schimb a valorii exprimării aprecierii noastre pentru amabilitatea şi ajutorul altora. Mai marele paharnicilor rămâne condamnat la veşnică ruşine. Cât de adesea poziţia înaltă îi face pe oameni prea mândri spre a-i mai observa pe umilii lor prieteni din zilele de mai înainte.
Comentariile lui Ellen G. White 1-23 PP 219