39:20 A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.
L-a aruncat în temniţă. Repetând povestea soţului ei, nevasta lui Potifar l-a mustrat în mod indirect pentru presupusul afront, referindu-se la Iosif ca la robul acela evreu, pe care mi l-ai adus” (v.17). Acţiunea lui Potifar, închizându-l pe Iosif cu deţinuţii politici, poate fi considerată extrem de blândă, ţinând seama de pedeapsa care era aplicată de obicei pentru fărădelegea de care era acuzat el. În vremea de mai târziu, pedeapsa pentru încercarea de adulter era o mie de lovituri la tălpile picioarelor şi pentru violarea unei femei libere aceasta era chiar mult mai severă (Diodorus, i. 78). Blândeţea lui Potifar fără îndoială că reflectă încrederea sa în integritatea lui Iosif şi, în contrast, foarte puţin respect pentru raportul nevestei lui. Cu toate acestea, pedeapsa lui Iosif se pare că a fost la început severă, pentru că i s-au întâmplat mai multe decât cuprinde istorisirea Genezei. În conformitate cu Psalmi 105,18, ,,picioarele” lui au fost ,,strânse în lanţuri” şi ,,l-au pus în fiare”.
Există un papirus egiptean în Muzeul Britanic, care relatează o ,,istorie a celor doi fraţi” în mod superficial asemănându-se cu istoria lui Iosif şi nevasta lui Potifar. Numeroşi cercetători o consideră a fi originalul istoriei experienţei lui Iosif şi, cu toate că cele două sunt asemănătoare în unele privinţe, diferenţele sunt departe de a compensa asemănările. Ba mai mult, istorisirea egipteană are un punct de plecare mitologic şi este de origine mai târzie decât cartea Genezei cu cel puţin 250 de ani.