39:1 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l-a cumpărat de la Ismaeliţii care-l aduseseră acolo.
În Egipt. Având în vedere că Moise indică regii Egiptului numai prin titlul general de ,,Faraon” (vezi comentariul pentru cap. 12,15), este foarte dificil să se facă legătura între afirmaţiile biblice relative la istoria egipteană cu datele şi evenimentele cunoscute de istoria profană.
Printre cercetătorii biblici care cred în istoricitatea lui Iosif există un acord general că activitatea lui din Egipt a avut loc în timpul primei jumătăţi a celui de-al doilea mileniu î.Hr. Mulţi consideră că el a slujit sub unul din regii hicsoşi.
Sub iluştrii regi ai puternicei dinastii a douăsprezecea (1991 până la cca. 1780. î.Hr.) arta, arhitectura şi literatura egipteană au fost înfloritoare. Economia naţională era bună. Egiptul a exercitat o puternică influenţă din Asia de vest până în nord şi din Nubia până în sud şi a făcut negoţ extins cu diferite ţări străine. Următoarele două dinastii au fost slabe şi au pierdut teren în faţa oştilor asiatice care înaintau, ai căror conducători se numeau pe ei înşişi Heqa’-cha’sut, ,,stăpâni ai ţărilor străine”. Transliterarea greacă a acestui titlu în engleză este redată ca hicsoşi. Iosif Flavius explică numele ca însemnând ,,Regi păstori”, dar aceasta este îndoielnic. Numele diferiţilor conducători arată că cei mai mulţi dintre ei au fost semiţi, deşi câţiva au purtat nume indoeuropene. Unii din aceşti regi au putut să-şi întindă puterea lor peste cea mai mare parte a Egiptului, în timp ce alţii au considerat necesar să îngăduie conducători locali în diferite părţi ale ţării.
De pe timpul Greciei conducătorii hicsoşi sunt împărţiţi în mod tradiţional în două dinastii, a XV-a şi a XVI-a, care au stăpânit Egiptul din capitalele lor Avaris, din Deltă, aproximativ de pe la 1730 la 1580 î.Hr. În timpul ultimei părţi a acestei perioade, conducătorii egipteni locali din Teba au extins în mod gradat influenţa lor peste întregul Egipt, împingându-i pe hicsoşi spre nord. În cele din urmă ei au cucerit Avaris şi i-au alungat pe hicsoşi din ţară. Aceştia din urmă au mai rezistat încă trei ani în fortăreaţa de la Sharuhen din Palestina sudică, dar au fost din nou învinşi şi în cele din urmă au dispărut spre nord. Astfel a luat sfârşit cea de-a doua Perioadă Intermediară, dinastia a treisprezecea, până la a şaptesprezecea dinastie care durase vreo 200 de ani. Conducătorii băştinaşi din Egipt care au dus războiul de eliberare contra hicsoşilor, Sekenenve, Kamose şi Ahmose, au aparţinut dinastiei a şaptesprezecea. Urmaşii lor, puternici regi ai dinastiei a optsprezecea au întemeiat Imperiul, sau Regatul Nou, în timpul căruia a avut loc Exodul.
Hicsoşii asiatici erau foarte mult urâţi de egiptenii care, după venirea lor la putere au distrus toate monumentele şi inscripţiile hicsoşilor, cu rezultatul că se cunoaşte foarte puţin despre ei. Tot ce a mai rămas sunt numele regilor lor, unele observaţii sarcastice despre ei şi câteva episoade scurte despre războiul de eliberare. Argumentaţia pentru a-l plasa pe Iosif în perioada hicsoşi, este după cum urmează:
1. 1. Cronologia biblică. Dacă socotim înapoi spre Exod din al patrulea an al lui Solomon (1 Regi 6,1) – care este localizat de cronologia regilor întemeiată pe data general acceptată de 853 î.Hr. ca dată a morţii lui Ahab, şi mergând apoi înapoi 215 ani până la intrarea lui Iacov în Egipt (vezi comentariul pentru cap. 15,13), pentru a fixa data lui Iosif, ajungem la un timp apropiat de mijlocul perioadei hicsoşi.
2. 2. Calul şi carul de război au fost introduşi în Egipt de hicsoşi, fiind necunoscute în ţară înainte de invazia lor. Deoarece caii şi carele de război sunt de repetate ori amintite în naraţiunea lui Iosif (cap. 41,43; 46,29; 47,17), activitatea lui în Egipt nu putea să aibă loc înainte de timpul supremaţiei hicsoşilor.
3. 3. Afirmaţia că Potifar, căpetenia străjerilor lui Faraon, era ,,un Egiptean” (cap. 39,1) ar avea însemnătate numai pe timpul când aceasta era o excepţie să afli un egiptean băştinaş ocupând această înaltă slujbă.
4. 4. Este mult mai posibil ca un semit ca Iosif să fie avansat la poziţia de prim ministru sub regii hicsoşi, dintre care cei mai mulţi erau semiţi, decât sub un monarh egiptean băştinaş,
5. 5. Avaris, reşedinţa regilor hicsoşi, era aşezată în partea nord-estică a Deltei Nilului, aproape de ţinutul Gosen. Faptul acesta este în acord cu deducţia din istorisirea lui Iosif, conform căreia capitala nu era departe de unde se aşezaseră Iacov şi fiii săi (cap. 45,10). Avaris şi Gosen sunt separate numai de vreo 25 de mile.
6. 6. Declaraţia că s-a ridicat un rege nou care nu cunoştea pe Iosif (Exod 1,8) poate fi explicată cel mai bine prin presupunerea că referirea este făcută cu privire la un faraon din dinastia a şaptesprezecea, sau a optsprezecea care alungase pe hicsoşi şi, firesc, care îi ura pe toţi aceia care primiseră favoruri de la ei.
7. 7. Tăcerea tuturor inscripţiilor egiptene cu privire la Iosif este mult mai semnificativă dacă Iosif a trăit în timpul supremaţiei Hicsoşi, pentru că inscripţiile acestora au fost distruse în mod sistematic.
8. 8. Inscripţii egiptene ale perioadei pre-hicsoşi arată existenţa de întreprindere particulară şi proprietate particulară a pământului şi şeptelului. Toate acestea s-au schimbat pe vremea celei de-a doua Perioade Intermediare şi aflăm că, atunci când Egiptenii redobândesc puterea, pământurile şi vitele, cu excepţia proprietăţii eclesiastice, erau considerate ca proprietate a coroanei. Explicaţia acestei schimbări se află în Geneza 47,18-26.
Argumentele care par să se opună plasării perioadei lui Iosif ca prim-ministru în timpul hicsoşilor se vor trata în comentariile care urmează.
Un egiptean. Reluând firul istorisirii lui Iosif, întrerupt prin inserarea incidentului cu privire la Iuda şi Tamar, Moise repetă în esenţă ceea ce spusese în cap. 37,36. Singura adăugare de seamă este declaraţia că Potifar era un egiptean. Acest lucru pare să sugereze că Iosif a sosit în Egipt pe timpul când nu se obişnuia ca un Egiptean să se afle într-o poziţie de răspundere guvernamentală.