39:14 a chemat oamenii din casă, şi le-a zis: Vedeţi, ne-a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
Ne-a adus. Este interesant a se observa că spunându-le celorlalte slugi despre situaţie, nevasta lui Potifar a vorbit despre bărbatul ei simplu prin pronumele ,,el”. Aceasta dovedeşte cât de puţin respect avea pentru el şi scoate în evidenţă caracterul ei deja vulgar şi desfrânat.
Întotdeauna se pare că este o slăbiciune a naturii umane de a-i învinui pe alţii pentru propriile fapte rele. Aşa a fost şi cu Adam şi Eva în grădina Edenului (Geneza 3,12.13). Aceasta nu este decât o reflectare a spiritului ,,pârâşului fraţilor noştri” (Apocalipsa 12,10), care încearcă să se îndreptăţească pe sine prin vătămarea acelora care slujesc Domnului (Zaharia 3,1). Scopul lui final este, desigur, să dovedească că Dumnezeu este nedrept în procedura lui cu fiinţele create (vezi Iov 1,8-11; 2,1-5). Sublinierea defectele altora, fie că sunt reale sau închipuite, este de natură să-l facă pe vorbitor să pară mai bun prin contrast.
Un evreu. Adică, un urmaş al lui Eber (vezi comentariul pentru cap. 10,21; 14,13). În general, în felul acesta se refereau urmaşii lui Iacov la ei înşişi şi alţii la ei ca popor (vezi Geneza 39,17; 40,15; 41,12; 43,32; Exod 1,15.16.19; 2,6; etc.). La origine, un ,,iudeu” era un descendent al lui Iuda, dar după robie termenul şi-a pierdut aplicaţia strict tribală.
Să-şi bată joc de noi. În Geneza 26,8 aceeaşi expresie ebraică este tradusă ,,jucându-se”. Sar părea că aici, ca şi în cazul lui Isaac şi Rebeca, aceasta trebuie să se refere numai la purtarea cuviincioasă dintre soţ şi soţie (vezi comentariul pentru cap. 21,9).