38:24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: Tamar, nora ta, a curvit, şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei. Şi Iuda a zis: Scoateţi-o afară ca să fie arsă.
Să fie arsă. Iuda a dat această poruncă în virtutea autorităţii sale de cap al familiei. Probabil că aceasta i s-a părut ca o fericită ocazie, de altfel, de a scăpa el însuşi de obligaţia de a-i mai oferi ei un soţ. Tamar era privită ca mireasa lui Şela şi, ca atare, trebuia să fie pedepsită pentru călcarea castităţii. Legea mozaică prevede omorârea cu pietre în astfel de împrejurări (Deuteronom 22,20-24). Arderea era prescrisă numai în cazul fiicei unui preot, sau în anumite cazuri de incest (Levitic 21,9; 20,14). De aceea, sentinţa lui Iuda a fost mult mai aspră decât cerea legea israelită de mai târziu. Dacă a lucrat în conformitate cu obiceiul vremii, sau pe baza altor temeiuri, nu se poate stabili. Codul lui Hammurabi enumără două crime pentru care pedeapsa este arderea. Secţiunea 10 declară că o ,,consacrată” (vezi comentariul pentru cap. 38,21) care deschide o cârciumă, sau care intră într-o cârciumă să bea, trebuie să fie arsă de vie, iar secţiunea 25 prevede că un hoţ trebuie să fie aruncat în casa arzând din care încercase să fure lucruri.