Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 37:28


37:28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Neguţătorilor. Neguţătorii sunt numiţi ,,ismaeliţi” în v.25, 27 şi 28 şi ,,madianiţi” în v.28 şi 36. Aceasta se explică prin presupunerea că în caravană erau reprezentate amândouă grupele, sau că ambele nume erau folosite în mod sinonim în vorbirea obişnuită. În orice caz, numai o singură caravană era implicată în tranzacţie (vezi PP 211).

Douăzeci de sicli de argint. Preţul plătit pentru Iosif, 20 de sicli de argint, era mult mai mic decât media preţului unui sclav. În conformitate cu Exod 21,32, acest preţ pare să fi fost de 30 de sicli, în orice caz, preţul cu amănuntul pe care ismaeliţii se aşteptau să-l primească pentru Iosif în Egipt. Este fireşte că ei vor plăti mai puţin pentru Iosif. 20 de sicli ar fi aproximativ 8 uncii de argint şi ar avea o valoare monetară curentă de aproximativ 5,83 dolari (vezi comentariul pentru cap. 228 gr.).

Vânzarea lui Iosif a fost o violare vădită a principiului că nici un om nu are dreptul să-l supună pe un altul la servitute involuntară (compară cu Levitic 25,39-43). Acest fapt arată clar întinderea stricăciunii morale care se cuibărise în inimile fraţilor lui Iosif. Aceia care l-au vândut pe Iosif au dovedit prin aceasta că ei pierduseră cu desăvârşire iubirea naturală. Vânzarea lui Iosif în sclavie este primul exemplu de acest fel raportat. Negustorii de sclavi au imitat adesea, dar rar au întrecut cruzimea de care erau vinovaţi fraţii lui Iosif, pentru că ei nu au vândut pe un simplu semen al lor, ci pe propriul frate. Cu toate acestea, providenţa a anulat planurile rele ale acestor oameni înrăiţi. Sosirea caravanei exact în acest moment a fost mijlocul hotărât al Cerului de a-l salva pe Iosif din complotul lor răutăcios asupra vieţii lui, iar salvarea vieţii lui a devenit în schimb mijlocul salvării lor (cap. 45,4.5).

Deşi Iosif nu putea şti acest lucru în acel moment, Providenţa conducea paşii săi. Cât de adesea, cele mai întunecate căi ale vieţii conduc la cele mai luminoase perspective! Fie ca mereu să fim gata să mergem oriunde ar fi să ne conducă Dumnezeu (vezi Romani 8,28.35-39).