Printable ModeGeneza, 37
|
37:1 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. Iacov a locuit în ţară. Această declaraţie prezintă perioada de după moartea lui Isaac. Iacov era acum moştenitorul binecuvântărilor şi făgăduinţelor care au însoţit succesiunea patriarhală. 37:2 Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. Istoria lui Iacov. Aici se deschide o secţiune nouă (vezi cap. 5,1; 6,9, etc.). Deşi este amintit numai numele lui Iacov în acest titlu, este cuprinsă în el în mod clar istoria familiei lui, după cum dovedesc capitolele care urmează. Orice experienţă a membrilor familiei lui, care avea loc în timpul vieţii lui, era considerată ca parte din raportul familiei sale. Iosif, la vârsta de şaptesprezece. Întâmplările descrise au avut loc la vreo 11 ani după întoarcerea lui Iacov din Haran, când el ajunsese la vârsta de 108 ani (vezi cap. 30,25 şi cele despre cap. 27.1). Cu fiii Bilhei. Iosif era mult mai strâns legat cu fiii Bilhei şi Zilpei, care erau mai aproape de el ca vârstă şi care poate că erau mai puţini aroganţi decât aceia ai lui Lea. Se poate că Bilha care fusese roaba Rahelei, mama lui, se îngrijea de Iosif, după moartea Rahelei. Vorbele lor cele rele. Iosif fie că a raportat ce observase personal, fie că a raportat ceea ce auzise despre fraţii lui. Aceasta marchează începutul urii amare pe care fraţii săi au simţit-o faţă de el. Iosif era stimulat de idealuri înalte, iar conştiinţa lui sensibilă s-a revoltat împotriva faptelor rele ale fraţilor săi. Raportul său despre aceste lucruri către Iacov era, fără îndoială, cu gândul că influenţa tatălui său ar putea să facă să-şi schimbe comportamentul, ca să nu vină dezonoare asupra numelui familiei cum venise prin masacrul sihemiţilor. 37:3 Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. Israel iubea pe Iosif. Iacov găsea o satisfacţie deosebită în tovărăşia lui Iosif, a cărui amabilitate şi ale cărui idealuri îl deosebeau atât de mult de fraţii săi. Deoarece Iacov fusese în vârstă de 91 de ani la naşterea lui Iosif, iar Beniamin nu se născuse până după câţiva ani mai târziu, el l-a considerat pe Iosif fiul pe care ,,îl născuse la bătrâneţe”. O haină pestriţă. Tratamentul privilegiat al lui Iacov pentru Iosif a atins punctul culminant în haina specială, sau tunica, pe care i-a făcut-o. Semnificaţia cuvântului passim, ,,din mai multe culori”, este nesigură. El mai este folosit şi în 2 Samuel 13,18 spre a descrie rochia Tamarei, fiica regelui David. LXX, Vulgata şi traducerea siriacă ,,multicoloră” formează baza traducerii găsite în cele mai moderne Biblii. O pictură pe peretele mormântului unui nobil la Beni-Hassan în Egipt, datând de pe vremea lui Avraam, reprezentând o grupă de bărbaţi, femei şi copii asiatici, dintre care unii nu purtau nimic decât un şorţ bicolor, iar alţii tunici care ajungeau până la genunchi, dar lăsau gol unul din umeri. Unele din acestea erau din material curat, alb, iar altele aveau desene roşii şi albastre. Haina şefului era colorată în mod special şi se deosebea de a celorlalţi printr-un desen frumos, ţesut în stofă. Tunica dată de Iacov lui Iosif poate că se asemăna cu aceasta. După cum se arată, totuşi, aici cuvântul passim este de origine nesigură. Dacă, după cum se pare probabil, acesta este pluralul de la pass, ,,extremitate”, aceasta s-ar referi la mâini şi la picioare. În Daniel 5,5.24, pass este cuvântul tradus ,,mână”. Aici, în conformitate cu aceasta, haina lui Iosif sau tunica, ar fi una cu mâneci lungi şi care ajungea de asemenea până la picioare. O astfel de îmbrăcăminte nu ar fi potrivită să fie purtată în timp de lucru şi era purtată de copii din casa nobilă. Traducerea RSV redă ,,o haină lungă cu mâneci”. Construcţia gramaticală sugerează ideea că Iacov nu i-a făcut numai o haină de felul acesta, ci ,,obişnuia să le facă” pentru el. În orice caz, această haină a stârnit suspiciunea că Iacov intenţiona să lase la o parte pe copiii lui mai mari şi să-i acorde lui Iosif dreptul de întâi născut. Nu este de mirare că fraţii lui îl urau (PP 209). 37:4 Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi, şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească. Au început să-l urască. Iubirea lui Iacov pentru Iosif era naturală, poate că deoarece vedea în el nu numai pe copilul Rahelei, iubita lui, ci şi o excelenţă de caracter care stătea în contrast izbitor cu viaţa rău famată a celorlalţi fii. Mulţi părinţi care se află în situaţia lui Iacov, atraşi de un copil mai mult decât de un altul, trebuie cel puţin să se străduiască să ascundă preferinţa pe care în adâncul inimii lor probabil că o consideră pe deplin justificată. Printr-o părtinire excesivă şi neîndoielnică, Iacov a făcut vădită preferinţa lui pentru fiul Rahelei, dăruindu-i o haină scumpă şi superbă. După cum era de aşteptat, un astfel de semn de cinstire nu a fost pe placul celorlalţi fii ai lui, iar dacă caracterul lui Iosif nu ar fi fost pe deplin sănătos, ar fi putut fi păgubitor chiar pentru Iosif. 37:5 Iosif a visat un vis, şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. Iosif a visat un vis. Haina înseamnă intenţia lui Iacov de a face din fiul mai mare al Rahelei moştenitorul lui. Acum, visul lui Iosif a fost luat drept expresie a propriilor sale intenţii în această privinţă. Ei îl urau nu numai din cauza visului, ci şi din cauza îndrăznelii lui de a le spune despre el (v.2). Deşi nu se menţionează că visurile lui Iosif erau de la Dumnezeu (cap. 20,3-7; 28,12-15), istoria următoare a vieţii lui arată în mod cert că erau ca atare şi că nu erau reflexia unei ambiţii personale. Visul lui Iosif arată că Iacov nu se limita numai la ocupaţia sa de a creşte vite şi oi, ci se ocupa şi cu agricultura, cum făcuse şi tatăl său mai înainte de el (cap. 26,12). O astfel de activitate era cuprinsă în binecuvântarea părintească a lui Isaac (cap. 27,28). 37:6 El le-a zis: Ia ascultaţi ce vis am visat! Verset ce nu a fost comentat. 37:7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Verset ce nu a fost comentat. 37:8 Fraţii lui i-au zis: Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi? Şi l-au urât şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui. Verset ce nu a fost comentat. 37:9 Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea. Un alt vis. Dacă cel dintâi vis al lui Iosif arătase numai spre supremaţia asupra fraţilor lui, cel de-al doilea a extins-o asupra întregii familii. Ca Iosif să povestească visul acesta fraţilor lui, după ce a văzut cum reacţionaseră faţă de primul, descoperă o judecată clar imatură. Acest vis nu putea decât să intensifice invidia şi ura lor. Totuşi, se pare că Iosif simţea o oarecare satisfacţie povestind visurile sale şi observând invidia şi mânia fraţilor lui. Iacov, care a fost prezent cu această ocazie, i-a aplicat o mustrare aspră în parte, poate, fiind surprins şi în parte pentru a dezaproba orice complicitate din în ce îl privea. Cu toate că Iacov a dezaprobat povestirea visului, el nu a putut împiedica să fie impresionat de felul în care reflecta propriile cugete. Unii se îndoiesc de originea divină a celui de-al doilea vis, având în vedere că se pare că a avut numai o împlinire parţială. Nici Rahela şi nici Lea nu au trăit să vadă stăpânirea lui Iosif din Egipt (cap. 35,19; 49,31). Este suficient să se observe că nici chiar Iacov nu a luat fiecare amănunt al visului literal, deoarece mama lui Iosif era deja moartă la acea vreme (v.10). După cât se pare, Iacov a înţeles visul ca reprezentând supremaţia lui Iosif în sens general. 37:10 L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta? Verset ce nu a fost comentat. 37:11 Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea. Verset ce nu a fost comentat. 37:12 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. Fraţii lui Iosif se duseseră. Fiii lui Iacov se pare că făceau destul de lungi migrări anuale de la o regiune cu păşuni la alta, aşa cum este adesea necesar chiar şi astăzi. Sihem este aşezat la 60 de mile nord de Hebron, iar Dotan (v.7) la alte 16 mile spre nord-vest de Sihem. Folosirea păşunilor nordice înseamnă că era anotimpul de vară, sau de toamnă timpurie. Anotimpul uscat începea în aprilie şi ţinea până în octombrie (vezi v.24). Motivul pentru a paşte turmele la Sihem poate să fi fost faptul că familia lui Iacov avea proprietate acolo obţinută parţial prin cumpărare (cap. 33,19) şi probabil parţial prin cucerire (cap. 34,27). Se pare că fiii lui Iacov considerau că nu aveau a se teme deloc de populaţia înconjurătoare (cap. 35,5), care nu îşi luase niciodată revanşa pentru masacrarea sihemiţilor. 37:13 Israel a zis lui Iosif: Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei. Iată-mă, sunt gata, a răspuns el. Vreau să te trimit la ei. Iacov, după cât se pare, nu şi-a dat seama cât de înverşunat îl urau fiii săi pe Iosif, fapt pe care ei s-au străduit să-l ascundă de el. Aceasta reiese clar nu numai din faptul că el l-a trimis pe Iosif singur să-i viziteze, dar şi din reacţia lui la istorisirea lor despre dispariţia lui. Se pare că nu şi-a închipuit niciodată, câtuşi de puţin, vreun joc necinstit din partea lor. Neliniştea lui Iacov pentru fii săi probabil că se datora nu numai lungii lor absenţe, ci şi temerii că compatrioţii sihemiţilor puteau fie să se revanşeze pentru masacrare, fie să-i împiedice să-şi pască turmele. 37:14 Israel i-a zis: Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi, şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti. L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem. Verset ce nu a fost comentat. 37:15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: Ce cauţi? Verset ce nu a fost comentat. 37:16 Caut pe fraţii mei, a răspuns Iosif; spune-mi, te rog, unde pasc ei oile? Verset ce nu a fost comentat. 37:17 Şi omul acela a zis: Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: Haidem la Dotan. Iosif s-a dus după fraţii săi, şi i-a găsit la Dotan. Haidem la Dotan. Fiind aşezat aproximativ la 12 mile nord de Samaria, în direcţia Ezdraelonului, Dotan, era aşezat pe marele drum de caravane dinspre nord înspre Egipt. El se afla într-o câmpie alungită care avea una dintre cele mai bune regiuni cu păşune din Canaan şi a fost, deci, bine aleasă de fiii lui Iacov. El încă mai poartă vechiul nume, Dotan. Pe vremea lui Elisei, el a fost scena unei mari minuni (vezi 2 Regi 6,13-19). 37:18 Ei l-au zărit de departe, şi până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Verset ce nu a fost comentat. 37:19 Ei au zis unul către altul: Iată că vine făuritorul de visuri! Verset ce nu a fost comentat. 37:20 Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui. Veniţi să-l omorâm. Pentru nişte oameni care uciseseră pe bărbaţii unei cetăţi întregi, omorârea unui singur om cu greu li se putea părea un păcat grav. Ura se dezvoltase în inimile lor până la punctul în care erau gata să omoare cu sânge rece pe propriul frate. Ei erau departe de casă şi influenţele ei restrictive. ,,Groapa” în care au avut de gând să arunce corpul lui era una din gropile obişnuite din Palestina. Povestea pe care ei şi-au propus să o spună tatălui lor avea să fie întru totul credibilă, pentru că Palestina era o ţară sălbatică în cel de-al doilea mileniu î.Hr., iar leii şi urşii şi alte animale hoinăreau după voie (vezi Judecători 14,5; 1 Samuel 17,34). 37:21 Ruben a auzit lucrul acesta, şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: Să nu-i luăm viaţa! Ruben a auzit lucrul acesta. Deşi Ruben era departe de a fi el însuşi desăvârşit, vezi cap. 35,22, inima lui nu era aşa de împietrită ca a lor. Fiind cel mai mare fiu, el simţea o răspundere deosebită pentru fratele lui mai tânăr şi s-a hotărât, dacă era posibil, să-l salveze din mâinile lor. Criminalii în devenire au fost mulţumiţi pentru moment să procedeze după sugestia lui Ruben. Deşi era slab şi şovăitor (cap. 49,4), Ruben apare ca fiind singurul dintre fraţii lui Iosif în care iubirea naturală de frate nu era complet pierdută. Deşi i-a lipsit curajul să se împotrivească pe faţă voinţei lor puternice, el a făcut cel puţin o încercare timidă de a salva viaţa lui Iosif. Planul lui Ruben era lăudabil până la punctul la care a fost realizat, dar el a dat greş din cauza lipsei de hotărâre şi vigilenţă. 37:22 Ruben le-a zis: Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mâna pe el. Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor, şi să-l aducă înapoi la tatăl său. Verset ce nu a fost comentat. 37:23 Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. Verset ce nu a fost comentat. 37:24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. L-au aruncat într-o groapă. Adăugând insultă la injurie, ei l-au dezbrăcat pe Iosif şi l-au aruncat într-o groapă secată din apropiere. Se pare că gropile erau adesea întrebuinţate pentru aşa ceva (vezi Ieremia 38,6). Gândul că el avea să moară de o moarte groaznică prin înfometare, a satisfăcut probabil setea lor de răzbunare, şi ei nu au dat nici o atenţie apelurilor lui vrednice de milă (cap. 42,21, 22). 37:25 Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. Au şezut să mănânce. Poate că cu un tainic simţământ de satisfacţie, dacă nu de exaltare, şi cu o nepăsare fără margini, nemiloşii fraţi s-au aşezat să mănânce. O ceată de ismaeliţi. Cuvântul tradus ,,ceată” în KJV înseamnă o grupă de călători, în special comercianţi şi, de aceea, poate fi potrivit tradus ,,caravană”. Arabii, descinzând din Ismael, au ocupat regiunea deşertului Arabiei, la est de Egipt şi spre nord, în general, în direcţia Asiriei. Rapoarte biblice şi profane arată că Arabii aveau un comerţ înfloritor cu Egiptul. Faptul că urmaşii lui Ismael deveniseră deja un popor de negustori nu este de mirare, pentru că acum trecuseră 180 de ani de la naşterea lui Ismael, iar familia lui fără îndoială că crescuse repede. Din Galaad. Având în vedere că Dotan-ul era aşezat pe un mare drum comercial, era numai firesc să treacă din timp în timp caravane. Drumul de la Galaad din Transiordania traversa Iordanul în apropiere de Bet-Şean, la capătul estic al văii Ezdraelonului, urma valea până la Jenin, apoi apuca spre sud pentru a traversa lanţul de munţi Carmel. Trecând prin câmpia de la Dotan, el continua spre sud pe calea lui Er Ramle şi Gaza spre Egipt. Tămâie. Cuvântul tradus ,,tămâie” se înţelege de obicei a fi clei de tragacant, care se obţine din tufe de genul Astragalus. A mai fost identificată cu florile roşii, uscate ale plantei nagawa, sau răşină de cistus ori trandafir de stâncă. De orice origine, ,,tămâia” sau cleiul era folosit probabil fie ca un ingredient al tămâiei sau cosmetic. Leac alinător. Cuvântul ebraic tradus ,,leac alinător” se referă probabil la cleiul de mastic sau de terebint. Smirnă. Semnificaţia cuvântului tradus astfel este nesigură. Se înţelege, de obicei, că el se referă la labdanum, un clei aromatic transpirat de frunzele de cistus, sau la ceea ce astăzi se cunoaşte ca smirnă. Alţii consideră că aceasta este scoarţa răşinoasă de mastic. 37:26 Atunci Iuda a zis fraţilor săi: Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele? Iuda a zis. Iuda a văzut în apariţia caravanei ismaelite un mijloc pentru o debarasare permanentă de Iosif fără a-i lua viaţa. Aceasta l-ar elimina în mod efectiv de la o competiţie în lupta pentru dreptul de întâi născut. Fraţii se gândeau, fără îndoială, că Iosif făcuse puţin ca să mărească averea familiei şi nu aveau nici un motiv ca el să aibă parte de moştenire din averea pe care o făcuseră mâinile lor. Propunerea lui Iuda s-a dovedit a fi cea mai binevenită pentru toţi fraţii care, acum, după reflectarea asupra impulsului lor iniţial de a-l omorî pe Iosif, ei înşişi şi-au dat seama că le era destul de dificil să ridice mâinile lor asupra lui. 37:27 Veniţi mai bine să-l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră. Şi fraţii lui l-au ascultat. Verset ce nu a fost comentat. 37:28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. Neguţătorilor. Neguţătorii sunt numiţi ,,ismaeliţi” în v.25, 27 şi 28 şi ,,madianiţi” în v.28 şi 36. Aceasta se explică prin presupunerea că în caravană erau reprezentate amândouă grupele, sau că ambele nume erau folosite în mod sinonim în vorbirea obişnuită. În orice caz, numai o singură caravană era implicată în tranzacţie (vezi PP 211). Douăzeci de sicli de argint. Preţul plătit pentru Iosif, 20 de sicli de argint, era mult mai mic decât media preţului unui sclav. În conformitate cu Exod 21,32, acest preţ pare să fi fost de 30 de sicli, în orice caz, preţul cu amănuntul pe care ismaeliţii se aşteptau să-l primească pentru Iosif în Egipt. Este fireşte că ei vor plăti mai puţin pentru Iosif. 20 de sicli ar fi aproximativ 8 uncii de argint şi ar avea o valoare monetară curentă de aproximativ 5,83 dolari (vezi comentariul pentru cap. 228 gr.). Vânzarea lui Iosif a fost o violare vădită a principiului că nici un om nu are dreptul să-l supună pe un altul la servitute involuntară (compară cu Levitic 25,39-43). Acest fapt arată clar întinderea stricăciunii morale care se cuibărise în inimile fraţilor lui Iosif. Aceia care l-au vândut pe Iosif au dovedit prin aceasta că ei pierduseră cu desăvârşire iubirea naturală. Vânzarea lui Iosif în sclavie este primul exemplu de acest fel raportat. Negustorii de sclavi au imitat adesea, dar rar au întrecut cruzimea de care erau vinovaţi fraţii lui Iosif, pentru că ei nu au vândut pe un simplu semen al lor, ci pe propriul frate. Cu toate acestea, providenţa a anulat planurile rele ale acestor oameni înrăiţi. Sosirea caravanei exact în acest moment a fost mijlocul hotărât al Cerului de a-l salva pe Iosif din complotul lor răutăcios asupra vieţii lui, iar salvarea vieţii lui a devenit în schimb mijlocul salvării lor (cap. 45,4.5). Deşi Iosif nu putea şti acest lucru în acel moment, Providenţa conducea paşii săi. Cât de adesea, cele mai întunecate căi ale vieţii conduc la cele mai luminoase perspective! Fie ca mereu să fim gata să mergem oriunde ar fi să ne conducă Dumnezeu (vezi Romani 8,28.35-39). 37:29 Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele, Ruben s-a întors. Toată tranzacţia a avut loc în absenţa lui Ruben şi fără ştirea lui. Convingându-i pe fraţii lui să consimtă să-l arunce pe Iosif de viu într-o groapă, el i-a părăsit înainte de sosirea lui Iosif, ca să nu-i afle intenţia de a-l înapoia pe Iosif tatălui său (PP 211). Ruperea hainelor sale era un obicei vechi de exprimare a durerii şi necazului (vezi Geneza 37,34; 44,13; 2 Samuel 13,31; 2 Regi 18,37; Iov. 1,20). 37:30 s-a întors la fraţii săi, şi a zis: Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu? Băiatul nu mai este. Strigătul neajutorat al lui Ruben a descoperit intenţia lui tainică de a-l salva pe Iosif. Acum era în încurcătură, fiind cel mai vârstnic şi neştiind ce raport avea să îi ducă lui Iacov cu privire la dispariţia lui Iosif. Intenţiile lui Ruben au fost lăudabile şi planul bine făcut, totuşi, el nu a reuşit. Până la urmă, a venit ziua când fraţii lui Ruben au fost nevoiţi să asculte asprul reproş pentru acest ceas rău şi fapta lor hidoasă (cap. 42,22). Iosif avea să fie eliberat, dar nu de către Ruben. Zgura avea să fie curăţită din viaţa lui prin suferinţă (compară cu Evrei 2,10) înainte ca să se poată bucura de onoarea pentru care-l hotărâse Cerul. În providenţa lui Dumnezeu, adesea crucea trebuie să preceadă cununa, iar suferinţa devine partea oamenilor ,pentru ca mulţi să poată avea un beneficiu şi pentru ca scopul îndurător al lui Dumnezeu să poată în cele din urmă să reuşească. 37:31 Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sânge. Ei au luat haina lui Iosif. Deşi Ruben şi-a ieşit din fire de supărare şi uluire, fraţii lui nemiloşi şi neîmblânziţi nu erau câtuşi de puţin lipsiţi de idei cu privire la un plan. Se pare totuşi că ei nu au avut nici îndrăzneala neruşinată să ducă până la capăt planul lor în persoană, nici curajul să fie martori la prima izbucnire de durere a tatălui lor. De aceea, au ales un altul, probabil un rob care nu ştia nimic mai mult decât i se spusese despre situaţie, şi astfel nu putea să descopere sumbra lor taină, să ducă haina însângerată lui Iacov în Hebron. 37:32 Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu. Verset ce nu a fost comentat. 37:33 Iacov a cunoscut-o, şi a zis: Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi! A fost făcut bucăţi. Fiii lui Iacov nu numai că mânjiseră haina cu sânge, dar, fără îndoială, că au şi rupt-o în bucăţi pentru a face dovada nenorocirii lui Iosif mai vie şi spusele lor mai de crezut. Într-un mod nu prea elocvent, haina cea ruptă a adus o mărturie mută despre soarta care-l ajunsese, în mod prezumtiv, pe tânăr. Obiectul care odată simbolizase favoritismul neînţelept al lui Iacov a ajuns să reprezinte acum ruina amândurora, tată şi fiu. 37:34 Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse, şi a jelit multă vreme pe fiul său. A jelit pe fiul său. Convins de moartea lui Iosif prin dovada de netăgăduit prezentată, Iacov a intrat într-o perioadă de jelire, după obiceiul timpurilor vechi. Sfâşiindu-şi hainele sale obişnuite, el s-a îmbrăcat în sac, îmbrăcămintea obişnuită a jeluitorilor (2 Samuel 3,31; Neemia 9,1; Estera 4,1). Aceasta era o ţesătură de păr, aspră şi groasă, din care erau făcuţi şi sacii pentru cereale. În Geneza 42,25 acelaşi cuvânt este tradus ,,sac”. În cazuri de durere psihică extremă, ,,sacul” era purtat direct pe piele (1 Regi 21,27). 37:35 Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nici o mângâiere, ci zicea: Plângând mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor. Şi plângea astfel pe fiul său. Au venit ca să-l mângâie. Când Iacov îl jelise pe Iosif mai mult decât de obicei, şi când se părea că durerea lui cea mare se mai uşurase, copiii lui deveniseră preocupaţi. Criminalii cruzi au devenit mângâietori afectuoşi, iar prefăcuţii criminali au căutat să potolească durerea pe care o provocaseră cu cruzime tatălui lor. Se pare că Iacov mai avea şi alte fiice în afară de Dina, afară de cazul că aici s-ar face referire la nurori (compară cu Rut 1,11-12). Deoarece termenii ebraici care arată relaţiile de rudenie sunt adesea folosiţi într-un sens mai general decât sunt astăzi, adesea nu este chiar sigur ce înseamnă în realitate cuvintele ,,fiu”, ,,fiică”, etc. Din Geneza 46,7, se pare că este clar că acestea erau propriile ,,fiice”. Locuinţa morţilor. She’ol. Acest cuvânt este specific ebraic, nu se află în nici o limbă semită, şi este de origine necunoscută. El este folosit în mod invariabil pentru a indica locul unde merg cei morţi. 37:36 Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor. Madianiţii l-au vândut. Despre folosirea alternativă a termenilor ,,Madianiţi” şi ,,Ismaeliţi” aici şi în v.25, 27 şi 28 vezi comentariul pentru v.28. Lui Potifar. Numele acesta, deşi recunoscut încă de mult de către egiptologi a fi un veritabil nume egiptean, a fost numai de curând găsit pe mormintele egiptene, unde apare în limba egipteană ca P’a-di-p’a-Re’. El înseamnă ,,cel căruia [zeul] Re’ i-a dat” şi este asemănător cu numele personale ebraice ’Elnathan, ,,Dumnezeu a dat” şi Yonathan, ,,Iehova a dat”. Un dregător al lui Faraon. Cuvântul ebraic tradus ,,dregător” este saris care înseamnă înainte de toate, ,,eunuc”. Stăpânitorii orientali se foloseau de eunuci în diferite poziţii importante, mai cu seamă în slujba de dregători ai haremului regal. Faptul că Potifar era căsătorit este luat drept dovadă că termenul saris înseamnă mai mult decât ,,eunuc” în sensul strict al cuvântului. Aceasta poate să fie adevărat, dar rămâne nedovedit, deoarece chiar eunucii puteau să fie căsătoriţi. Cu privire la titlul ,,Faraon”, vezi comentariul pentru cap. 12,15. Căpetenia străjerilor. Cuvântul tradus ,,căpetenie” este din ebraicul tabbachim. La singular el înseamnă ,,măcelar” sau ,,bucătar”, şi înseamnă unul care ucide, găteşte şi serveşte hrana (vezi 1 Samuel 9,23.24). Aici, la plural, el se referă la călăi. Potifar, ,,căpetenia”, probabil că era şeful călăilor, sau poate al gărzii personale a lui Faraon. Comentariile lui Ellen G. White 1-36 PP 208-214, 332; SR 100-101 2 ML 30 3,7 PP 209 7,8 SR 100 8-10 PP 210 9-11SR 101 12-18 PP 210 19-28 PP 211 28 5T 321 29-35 PP 212 31-33 PP 238 36 PP 214 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: