32:4 El le-a dat porunca următoare: Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: Aşa vorbeşte robul tău Iacov: Am locuit la Laban, şi am rămas la el până acum;
Domnului meu Esau. De la Mahanaim, Iacov a trimis soli la fratele său, Esau. După fuga lui Iacov de la Beer-Şeba, se pare că Esau s-a mutat temporar spre sud-est, spre ţara Seir, sau Esau, pe ai cărei locuitori de baştină, horiţi, el i-a deposedat mai târziu. Solii trebuiau să facă o deosebire clară între ,,Domnul meu Esau” şi ,,robul tău Iacov”. Sarcina lor era să-l împace pe Esau mai ales scoţând în evidenţă smerenia lui Iacov – recunoaştere tacită a greşelii sale – precum şi faptul că Iacov a renunţat la orice pretenţie de moştenire. Arătând că el se întorcea cu o mare bogăţie, Iacov nu se mândrea, ci mai degrabă îi arăta lui Esau că se întoarce fără nici o dorinţă de a se împărtăşi de moştenirea părintească. Fiindcă greşise, Iacov a înţeles că primul pas spre împăcare trebuie să fie făcut tot de el. Cu această hotărâre, el a adăugat soliei o exprimare a speranţei că Esau îl va ierta şi-l va primi în condiţii prieteneşti.