31:36 Iacov s-a mâniat, şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul, şi i-a zis: Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu, de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?
Iacov s-a mâniat. Laban ştia că idolii familiei sale au dispărut o dată cu plecarea lui Iacov, de aceasta el era sigur. În ciuda visului din noaptea trecută, se poate că el urzea încă intrigi spre a-l pune pe Iacov în defensivă. Acesta din urmă căzuse de bunăvoie de acord să-l predea lui Laban pe oricare ar fi fost găsit vinovat (v.32). Poate că Laban spera să arunce asupra lui răspunderea faptei, direct sau indirect, să forţeze situaţia şi dacă putea prin aceasta să mai asigure întoarcerea lui Iacov. Se pare că Laban îşi dădea seama că vina din partea lui Iacov ar fi îndepărtat de la el mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu. O dată cu prăbuşirea completă a învinuirilor lui Laban, Iacov ne mai fiind în defensivă, forţează acum cauza sa împotriva unui Laban blajin şi supus. Slujirea lui la Laban a fost în afara oricărei critici, fapt pe care nici chiar Laban nu a îndrăznit să-l nege (v.43).