Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 31:35


31:35 Ea a zis tatălui său: Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor. A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.

Nu mă pot scula. Obiceiul oriental şi politeţea cereau copiilor de orice rang şi vârstă să se ridice în prezenţa părinţilor lor (Levitic 19,32; 1 Regi 2,19). De aceea, scuza Rahelei era cu greu justificată.

Rânduiala femeilor. O parafrazare pentru menstruaţie (compară cu cap. 18,11), care sub legislaţia mozaică de mai târziu atrăgea necurăţie ceremonială (Levitic 15,19). Faptul că această regulă specială era în vigoare înainte de legea mozaică, cel puţin printre aramei, se poate deduce din acest pasaj. Faptul că Laban nu i-a pretins Rahelei să se ridice în picioare, încât el să poată cerceta ,,echipamentul cămilei”, poate că s-a datorat temerii de pângărire.

Nu a găsit idolii. Repetată de trei ori, această expresie scoate în evidenţă amănunţita cercetare a lui Laban şi succesul Rahelei de a scunde obiectele furate.