30:37 Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despuiat de pe ele fâşii de coajă, şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.
Iacov a luat nuiele. Istorisirea din v.37-40 scoate la iveală contradicţie a legilor genetice şi câteodată este citată ca dovadă că Biblia este neştiinţifică. Totuşi, un studiu atent al contextului şi o comparaţie a istorisirii cu fapte cunoscute în legătură cu legile geneticii descoperă ce a avut loc şi susţine într-un fel cu adevărat remarcabil inspiraţia Scripturilor. Pentru o discuţie ştiinţifică amănunţită a subiectului, vezi F. L. Marsh, Studies in Creationism, pag. 367-374.
Socotind să protejeze propriile interese în afacerea propusă de Iacov, Laban a separat de îndată turmele şi cirezile (v.36), fapt care arată că şi Laban cunoştea câte ceva despre legile eredităţii. El a dat toate oile, caprele şi vitele bălţate în paza propriilor fii, intenţionând prin aceasta să le îndepărteze din îngrijirea lui Iacov şi să evite astfel posibilitatea de înmulţire a acestor caracteristici pestriţe, în ceea ce, cel puţin la vedere, era rasă pură. ce Laban nu ştia era că unele din animalele născute în aparenţă ca rasă pură puteau încă să conţină caracteristici colorate ascunse, care puteau fi transmise urmaşilor lor. Laban a crezut că îl păcălise pe Iacov prin procedeul isteţ al separării turmelor.
Iacov, fără îndoială că contase şi el pe înmulţirea selectivă, cu privire la care el trebuie să fi ştiut cel puţin tot atât cât Laban. Acest procedeu ar fi fost întru totul legitim în conformitate cu o strictă interpretare a contractului. Deosebirea pe care a făcut-o Iacov între animalele tari şi slabe
(v.41) este o dovadă că observaţia l-a învăţat ceva despre legile eredităţii. Acum, deoarece Laban separase toate animalele pestriţe, Iacov probabil că se găsea în încurcătură, neştiind ce să mai facă, deoarece este evident că el nu ştia despre transmiterea caracteristicilor ascunse mai mult decât ştia Laban. Încrezându-se în propria isteţime şi în aplicarea unei vechi superstiţii şi încă populare că urmaşii pot fi însemnaţi într-un fel corespunzător cu vederea, sau teama experimentată de mamă în timpul perioadei prenatale, el a pus în practică procedeul explicat în aceste versete. F. L. Marsh afirmă:
,,Orice fel de însemnare ca aceea pe care Iacov socotea că a realizat-o în turmele lui Laban este cu totul imposibilă.... În placenta şi cordonul ombilical, care constituie singura legătură între mamă şi făt nu există nici un nerv. Astfel că nu există absolut nici un mecanism prin care mama să poată însemna urmaşul în felul în care Iacov considera că a realizat însemnarea” (Studies in Creationism, pag. 368, 369. Italicele în original).
O altă aparentă dificultate constă în faptul că metoda lui Iacov pare să se fi dovedit ca având succes deplin (v.43; cap. 31,7-9). Pentru ca Iacov să nu dea crezare superstiţiei şi ingeniozităţii lui, Dumnezeu i-a descoperit într-un vis cum au fost transmise caracteristicile bălţate prin părinţi, în aparenţă, de culoarea pusă urmaşilor lor (cap. 31,10-12). Ceea ce îngerul i-a spus lui Iacov într-un vis putea să se refere numai la turmele de sub îngrijirea lui Iacov, pentru că toate animalele pestriţe fuseseră îndepărtate de Laban mai înainte (cap. 30,35.36). La acţiunea acestei legi a eredităţii, Dumnezeu a adăugat binecuvântarea sa specială, pentru că în mod normal caracteristicile ascunse nu s-ar fi dovedit într-un fel atât de semnificativ după cum se arată în v.43. Făcând astfel, poate că a folosit principii ale eredităţii înţelese în prezent numai în mod nedesăvârşit.
Această descoperire a legii eredităţii nedescoperită şi neînţeleasă de oamenii de ştiinţă decât cu câteva decenii în urmă dovedeşte acurateţea ştiinţifică şi inspiraţia divină a Scripturilor. Profesorul Marsh încheie discuţia sa asupra subiectului zicând:
,,Scripturile învaţă că astfel de însemnări printre rasele domestice sunt rezultatul factorilor eredităţii în ambii părinţi, lucrând în acord cu principiile mendeliene şi nu sunt datorate impresiunilor materne. O citire corectă a textului arată că acel incident din Scriptură, care este citat atât de des ca o dovadă că Biblia este o carte de fabule, este, în realitate, unul din motivele importante pentru a crede că ea este într-adevăr o carte inspirată (Ibid., pag. 374. Italicele în original?).
În treacăt, poate fi observat că cuvântul ebraic tradus ,,hazel” (alun), în KJV ar trebui redat prin ,,migdal”, ,,castan” şi prin ,,platan”. Platanul oriental aparţine familiei arţarului.