3:7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi. Ce ironie conţin aceste cuvinte care vorbesc despre împlinirea făgăduinţei cu două înţelesuri a lui Satana! Ochii minţii lor au fost deschişi – ei şi-au dat seama că nu mai erau fără vină. Ochii fizici au fost deschişi – ei au văzut că erau goi.
Şi şi-au făcut şorţuri. Stând ruşinaţi fiecare în faţa celuilalt, ei au căutat să înlăture ruşinea goliciunii lor. Şorţurile lor din frunze de smochin erau un jalnic înlocuitor al strălucitorului veşmânt de nevinovăţie pe care ei o pierduseră. Conştiinţa era la lucru. Faptul că acest simţământ de ruşine nu îşi avea rădăcinile în senzualitate, ci în conştienţa de vinovăţie înaintea lui Dumnezeu rezultă evident din faptul că ei înşişi s-au ascuns de El.
Singura inscripţie veche care prezintă o oarecare asemănare cu istorie căderii omului, aşa cum este redată în Biblie, este un poem sumero-akkadian în două limbi care spune: ,,Fata a mâncat din ceea ce era oprit, fata, mama păcatului, a făptuit răul, mama păcatului a avut o experienţă dureroasă”. (A. Jeremias, Das Alte Testament im Lichte des alten Orients [Leipzig, 1930], p. 99).