3:22 Domnul Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci.
Ca unul din noi. Omul aflase despre pedepsirea sa şi despre Planul de Mântuire şi i se oferise îmbrăcăminte. Prin neascultare, el a aflat deosebirea dintre bine şi rău, în timp ce Dumnezeu intenţionase ca el să dobândească această cunoştinţă prin conlucrare de bună voie cu voinţa divină. Făgăduinţa lui Satana, că omul va deveni ,,ca Dumnezeu”, a fost împlinită numai în faptul că omul cunoştea acum ceva din urmările păcatului.
Să-şi întindă mâna. Acum era necesar ca omul să fie împiedicat de a continua să se împărtăşească din fructul pomului vieţii, ca să nu devină un păcătos nemuritor (PP 60). Prin păcat omul căzuse sub puterea morţii. În felul acesta, fructul care producea nemurirea putea să-i facă numai rău. Nemurirea în stare de păcat şi, deci, nenorocirea fără sfârşit, nu era viaţa pentru care Dumnezeu l-a destinat pe om. Refuzul accesului omului la acest pom dătător de viaţă a fost un act al îndurării divine, pe care Adam nu l-a putut aprecia la acea vreme, dar pentru care va fi recunoscător în lumea viitoare. Acolo, el va mânca veşnic din pomul vieţii pierdut de atâta timp (Apocalipsa 22,2.14). Prin părtăşie cu simbolurile jertfei Domnului Isus Hristos, astăzi avem privilegiul să mâncăm prin credinţă din fructul acelui pom şi să privim înainte cu încredere, spre timpul când să putem culege şi să mâncăm fructele lui împreună cu toţi cei răscumpăraţi în paradisul lui Dumnezeu (8T 288).