3:1 Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?
Şarpele. O dată cu şarpele apare un personaj nou în naraţiune, care a exercitat o teribilă influenţă asupra istoriei ulterioare a lumii. De la descrierea lui cu privire la situaţia desăvârşită din paradis, Moise se întoarce la istoria căderii prin care acest pământ a fost transformat dintr-o lume a fericirii, iubirii şi desăvârşirii într-una de durere, ură şi răutate. Moise nu menţionează perioada fericită din Eden, timp petrecut într-o fericire deplină, în studiul istoriei naturale, în păzirea grădinii după cum poruncise Dumnezeu şi în comuniunea zilnică cu Creatorul în răcoarea orelor de seară.
Mai şiret decât toate fiarele câmpului. Şarpele este prezentat ca o creatură mai şireată decât alte animale. Cuvântul ,,şiret”, ’arum, este folosit în Biblie de câteva ori pentru a arăta o tendinţă de caracter nepotrivită (Iov 5,12; 15,5), cu conotaţia de a fi ,,deştept” sau ,,isteţ”, dar de obicei cu sensul favorabil de a fi înţelept (vezi Proverbe 12,16.23; 13,16; 14,8.15.18; 22,3; 27,12). Se pare că aici ar fi de preferat ultimul sens favorabil, deoarece şarpele era una dintre fiinţele create, despre care Dumnezeu a declarat că sunt ,,bune”, ba chiar ,,foarte bune” (Geneza 1,25.31). Firea rea a şerpilor de astăzi este un rezultat al căderii şi o urmare a blestemului, nu o caracteristică a acelui animal când el a fost creat.
Obiecţia că şarpele nu a fost un animal real, ci o fiinţă supranaturală nu are nevoie de o combatere serioasă, având în vedere declaraţia clară că el era, într-adevăr, un animal. Cu toate acestea, întreaga Scriptură lămureşte pe deplin că şarpele însuşi nu era răspunzător de căderea omului, ci mai degrabă Satana (vezi Ioan 8,44; 2 Corinteni 11,3.14; Romani 16,20). Totuşi, Satana este numit ocazional în sens figurat, un şarpe, pentru că el a folosit şarpele ca medium în încercarea lui de a-l amăgi pe om (vezi Apocalipsa 12,9; 20,2).
Căderea lui Lucifer, care fusese cel mai însemnat dintre îngerii din ceruri (Isaia 14,12, 13; Ezechiel 28,13-15), fără îndoială că a precedat căderea omului (vezi PP 36). Dumnezeu, care vorbea zilnic cu omul în grădină, nu l-a lăsat în necunoştinţă despre evenimentele din cer, ci i-a făcut cunoscut căderea lui Satana şi a celorlalţi îngeri, despre a cărui venire Adam fusese pus în gardă. Adam şi Eva poate că au aşteptat să-l vadă pe Satana apărând ca un înger, şi s-au considerat pregătiţi să-l întâmpine ca atare şi să respingă ispitirile lui. Însă, în loc să procedeze aşa, el i-a vorbit Evei printr-un şarpe şi a luat-o prin surprindere. Totuşi, acest fapt nu o scuză cu nici un chip pe prima noastră mamă, deşi este adevărat că ea a fost înşelată în felul acesta (vezi 1 Timotei 2,14; 2 Corinteni 11,3).
Experienţa amară a primilor noştri părinţi a fost îngăduită ca o încercare a credincioşiei şi iubirii lor. Această încercare a fost esenţială pentru dezvoltarea lor spirituală şi pentru formarea caracterului lor. Dacă ar fi ieşit din această încercare nevătămaţi, urmarea pentru ei ar fi fost fericire veşnică. Întrucât nu a dorit ca ei să fie ispitiţi peste puterea lor de a rezista (1 Corinteni 10,13), Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Satana să se apropie de ei în asemănare de Dumnezeu, sau în vreun alt loc decât acest pom (1SP 34). Prin urmare, Satana a venit la ei sub forma unei creaturi, nu doar mult inferioară lui Dumnezeu, dar mult mai prejos decât omul însuşi. Îngăduindu-i lui Satana să-i convingă să calce porunca lui Dumnezeu, prin intermediul unui simplu animal, Adam şi Eva au fost de două ori lipsiţi de scuză.
El a zis femeii. Folosind şarpele ca medium al său, Satana a găsit un timp în care a putut să se adreseze numai femeii. Întotdeauna este mai uşor a convinge pe cineva să facă rău, când este despărţit de împrejmuiri ocrotitoare. Dacă Eva ar fi rămas cu soţul ei, prezenţa lui ar fi fost o protecţie pentru ea, iar istorisirea ar fi avut, fără îndoială, un alt sfârşit.
Oare a zis Dumnezeu cu adevărat. Satana i s-a adresat cu o întrebare care părea nevinovată, dar care era plină de viclenie. S-a discutat dacă întrebarea trebuia să fie tradusă (1) ,,A zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” însemnând, ,,Sunt pomi în grădină din care vouă nu vă este îngăduit să mâncaţi?” sau (2) ,,Să nu mâncaţi din nici un pom din grădină?”. Ebraica permite ambele traduceri şi are o oarecare ambiguitate. Satana a intenţionat ca aceste cuvinte să fie neclare şi ambigue. Scopul lui era clar. El a dorit să semene îndoială în inima femeii cu privire la frazeologie şi la sensul exact al poruncii divine şi, în mod special, cu privire la justeţea şi dreptatea unei astfel de porunci.