3:17 Omului i-a zis: Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: Să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
Pentru că ai ascultat. Pentru prima dată substantivul ,,Adam” este folosit ca nume propriu fără articol, fapt care nu este evident în KJV, unde ha’adam, în capitolele 2,19.23; 3,8.9, este tradus ca un nume propriu, cu toate că articolul indică în fiecare caz că acest cuvânt este folosit cu sensul de ,,omul”. Înainte de a pronunţa sentinţa, Dumnezeu a explicat de ce era necesară şi potrivită. Adam lucrase în acord cu argumentele convingătoare ale Evei, punând cuvintele ei mai presus de ale lui Dumnezeu. În felul acesta, el s-a abătut de la suprema iubire şi credincioşie faţă de Dumnezeu, pierzând binecuvântările vieţii şi chiar viaţa însăşi. Înălţându-şi voinţa sa mai presus de voinţa lui Dumnezeu, Adam trebuia să înveţe că independenţa de Dumnezeu nu înseamnă o sferă de existenţă mai înaltă, ci o separare de Izvorul vieţii. De aceea, moartea îi va arăta nimicnicia propriei naturi.
Blestemat este acum pământul. Trebuie să fie observat iarăşi faptul că Dumnezeu nu l-a blestemat nici pe Adam, nici pe soţia lui. Blestemele au fost pronunţate numai asupra şarpelui şi pământului. Dar ,,pământul este acum blestemat din pricina ta” a spus Dumnezeu către Adam.
Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el. Acelaşi cuvânt care fusese folosit pentru a exprima suferinţele legate de naşterea de copii este folosit acum pentru a-l informa pe Adam cu privire la greutăţile pe care avea să le întâmpine în agonisirea unei sărăcăcioase hrane din pământul blestemat. Atâta timp cât trăieşte aici, nu va exista nici o speranţă de a ieşi din această stare. Expresia ,,toate zilele vieţii tale” este prima indicaţie că moartea va urma cu siguranţă, cu toate că evenimentul putea fi amânat pentru câtva timp.