Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 3:12


3:12 Omul a răspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.

Femeia pe care mi-ai dat-o. Dumnezeu îi mai pusese o întrebare care descoperea faptul că el cunoştea păcatul lui Adam şi avea drept scop să trezească în el convingerea de păcat. Răspunsul lui Adam a fost o scuză ocolită şi evazivă pentru ruşinea sa, care a culminat cu o acuzaţie adusă lui Dumnezeu. Astfel se transformase caracterul lui Adam în scurtul interval de când intrase pe calea neascultării. Bărbatul care o iubise atât de mult pe soţia sa încât călcase în mod intenţionat porunca lui Dumnezeu cu scopul de a nu putea fi despărţit de ea, vorbeşte acum despre ea cu răceală şi nemiloasă antipatie ca fiind ,,femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine”. Cuvintele lui se aseamănă cu acelea ale fiilor lui Iacov care vorbeau tatălui lor despre Iosif numindu-l ,,fiul tău” (Geneza 37,32; compară Luca 15,30). Unul dintre fructele amare ale păcatului este o înăsprire a inimii ,,fără dragoste firească” (Romani 1,31). Insinuarea lui Adam că Dumnezeu era vinovat pentru trista lui stare, fiind legat cu o fiinţă atât de slabă şi de coruptă, l-a afundat până în adâncul nerecunoştinţei.