29:2 S-a uitat înainte, şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.
O Fântână. După o călătorie de vreo 725 de km, care s-ar parcurge aproximativ în trei săptămâni, Iacov a ajuns în apropiere de Haran (v.4). Observaţia că piatra de pe gura fântânii era mare nu înseamnă că era nevoie de puterea unită a tuturor ciobanilor pentru a o da la o parte, deoarece Iacov a făcut aceasta singur (v.10). Ea sugerează, mai degrabă, un consens printre ciobani de a-şi adăpa vitele împreună. Scena de la fântână este în deplină armonie cu obiceiurile Răsăritului, atât cu cele din vechime, cât cu cele şi moderne, încât asemănarea acestei naraţiuni faţă de cea descrisă în cap. 24,11 nu este, cu nici un chip, ciudată. De altfel, această fântână era construită în mod diferit de aceea unde Eliezer a întâlnit-o pe Rebeca. Acolo apa era scoasă deodată dintr-o fântână deschisă şi vărsată în jgheaburi aşezate potrivit pentru vite, ca majoritatea fântânilor de astăzi din Răsărit, în timp ce aici fântâna era acoperită cu o piatră şi nu se aminteşte nimic despre nevoia de urcioare şi jgheaburi.