28:20 Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac,
Iacov a făcut o juruinţă. Aceasta este prima juruinţă raportată. Făcând o juruinţă, un om se lega pe sine să facă anumite lucruri într-un anume fel. Deoarece împlinirea juruinţei lui Iacov depindea de puterea lui Dumnezeu şi pentru că a fost făcută faţă de Dumnezeu, ea a luat forma unei rugăciuni. Ea nu a fost făcută într-un spirit de mercenar, ci din recunoştinţă, umilinţă şi încredere.
Dacă Dumnezeu. Această expresie, în nici un caz nu înseamnă în mintea lui Iacov îndoială cu privire faptul că Dumnezeu Îşi va ţine făgăduinţele Sale, sau că Iacov propunea condiţii lui Dumnezeu. El L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. Deoarece Dumnezeu făgăduise atât de binevoitor să fie cu el şi să-l binecuvânteze, în ce-l privea el avea să fie credincios faţă de Dumnezeu (PP 187, 188). În semn adâncă apreciere, gândurile lui Iacov s-au îndreptat spre o modalitate concretă în care putea fi exprimată devoţiunea lui.
Pâine să mănânc. Iacov, care nu a ezitat să folosească mijloacele cele mai josnice în străduinţa de a-şi asigura partea cea mai mare de moştenire, cere acum în umilinţă nimic mai mult decât ocrotire, hrană, îmbrăcăminte şi o paşnică întoarcere în casa tatălui său. El avea să fie fericit să aibă strictul necesar din viaţă. Dorinţa lui după avere, lux, onoare şi putere a dispărut. Ce lecţie de umilinţă şi cât de bine o învăţase Iacov!