28:12 Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.
A visat. Când Iacov stătea culcat acolo, obosit, singuratic şi trist, inima lui s-a îndreptat către Dumnezeu în rugăciune (PP 183). Acesta era fundalul mintal al visului lui. Numai după două zile lungi, în timpul cărora avusese ocazia să cugete asupra mersului lucrurilor şi să-şi înţeleagă propria slăbiciune, Dumnezeu i s-a descoperit. În providenţa lui Dumnezeu, întârzierea este adesea mijlocul folosit pentru curăţirea sufletului şi pentru a-l conduce pe un om să se predea fără rezerve îndurării şi harului lui Dumnezeu (vezi DA 200, 380-382). Scara era un simbol vizibil al neîntreruptei legături dintre Dumnezeu din cer şi poporul Său de pe pământ. Îngerii urcă spre a prezenta nevoile oamenilor înaintea lui Dumnezeu şi coboară cu făgăduinţe de ocrotire şi ajutor divin. Scara a apărut rezemându-se de pământ, unde stătea culcat Iacov, singur, sărac şi părăsit de oameni. Sus, în cer, stătea Iehova. Proclamându-se pe Sine lui Iacov ca Dumnezeu al părinţilor lui, El nu numai că i-a confirmat toate făgăduinţele părinţilor lui – posesiunea Canaanului, urmaşi numeroşi şi binecuvântare pentru toţi oamenii (vezi cap. 12,2.3; 13,14–17; 15,5.7, 16; 17,2–6, 16; 17,8; 18,18; 22,17, 18; 26,3.4.24) – ci a binevoit să-i acorde ocrotire în călătoria sa şi o reîntoarcere acasă cu bine. Deoarece împlinirea acestei făgăduinţe faţă de Iacov era încă departe, Dumnezeu a adăugat asigurarea fermă: ,,Nu te voi părăsi până ce nu voi face cele despre care ţi-am vorbit”.