Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 28:10


28:10 Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran.

Iacov a plecat din Beer-Şeba. Iacov a plecat în ascultare de dorinţa mamei lui şi la porunca tatălui său (vezi Proverbe 1,8). Deşi în vârstă de 77 de ani (vezi Geneza 27,1), el încă îi respecta pe părinţii săi şi s-a supus faţă de autoritatea lor. Pilda filială a lui poate fi prea bine râvnită de orice fiu demn, oricând o astfel de purtare nu vine în conflict cu ascultarea faţă de Dumnezeu (Proverbe 6,20; Maleahi 1,6; Efeseni 6,1-3).

Spre Haran. Destinaţia lui Iacov a fost faimoasa cetate de pe râul Balik din Mesopotamia nordică. Aceasta era regiunea unde se aşezase Terah după ieşirea lui din Ur (Geneza 11,31). După vizita lui Eliezer cu aproape un secol înainte (PP 188), familia lui Betuel, cuprinzându-l pe Laban, locuia în ,,cetatea lui Nahor”, care nu era departe de Haran (vezi cap. 24,10). Aceasta arată o mutare din cetatea lui Nahor spre Haran, după ce Rebeca a părăsit căminul părintesc. Sfatul lui Rebeca către Iacov să meargă direct la Haran, mai degrabă decât la cetatea lui Nahor (cap. 27,43) dovedeşte că se ştia la Beer-Şeba că familia lui Laban făcuse această mutare.