27:40 Vei trăi din sabia ta, Şi vei sluji fratelui tău; Dar când te vei răscula, Vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!
Din sabia ta. Modul de viaţă şi ocupaţie al edomiţilor a fost bine adaptat ţării lor. Această prezicere şi-a găsit împlinirea în dispoziţia feroce şi iubitoare de război a edomiţilor, care îşi câştigau existenţa prin vânat şi prin controlul prin forţă al căilor comerciale.
Vei sluji fratelui tău. Făgăduinţa pentru Esau viza o luptă de eliberare de Iacov, neîncetată, dar nu întru totul fără succes. Aceasta a fost o repetare a unei preziceri divine făcută înainte de naşterea lor (cap. 25,23). Istoria Edomului este în mare măsură o repetare a sclaviei faţă de Israel, apoi revoltă din cauza lui Israel, şi apoi recucerirea de către Israel. După o lungă perioadă de independenţă, edomiţii au fost învinşi de Saul (1050-1011 î.Hr.) (1 Samuel 14,47), mai târziu au fost subjugaţi de David (1011-971) (2 Samuel 8,14). În ciuda unei încercări de revoltă sub Solomon (971-931) (1 Regi 11,14-22), ei au rămas supuşi regatului lui Iuda până pe timpul lui Ioram (854841), când s-au răzvrătit (2 Regi 8,20-22). Ei au fost din nou subjugaţi de Amaţia (796-767) (2 Regi 14,7-10; 2 Cronici 25,11-14) şi au rămas în subjugare sub Ozia (790-739) şi Iotam (750-731) (2 Regi 14,22; 2 Cronici 26,2). (Controlul Elat-ului la partea de sus a Golfului Aquaba era egal cu controlul întregului Edom). De abia pe timpul domniei lui Ahaz (735-715), edomiţii au scuturat jugul regilor lui Iuda (2 Regi 16,6; 2 Cronici 28,16-17). Totuşi, în cele din urmă, ei au fost complet cuceriţi de Ioan Hyrcanus pe la anul 126 î.Hr., obligaţi să accepte circumciziunea şi încorporaţi în statul iudaic (Iosif, Antichităţi, XIII, 9.1; XV, 7.9). Într-o perioadă mai târzie, prin Antipater şi Irod, o dinastie idumeană a stăpânit Iudeea cu binecuvântarea Romei.
Prezicerile lui Isaac cu privire la cei doi fii ai săi au fost, astfel, împlinite în mod exact (Evrei 11,20). Binecuvântarea asupra fiecărui fiu a constituit o profeţie. Deşi Isaac a fost înşelat când a vorbit cu privire la Iacov, ceea ce a spus a fost totuşi inspirat, iar Iacov a rămas binecuvântat (Geneza 22,27-33). Faptul că aceasta a fost aşa nu înseamnă aprobarea divină asupra actului de înşelăciune, pentru că Dumnezeu nu este dependent de artificii pentru a împlini voinţa Sa.
Dumnezeu nu a ordonat actul de înşelăciune, El l-a respins. Binecuvântarea a venit asupra lui Iacov, nu din cauza înşelăciunii, ci în ciuda ei.
Părinţii şi copiii au greşit cu toţii, iar ca rezultat fiecare a suferit în felul lui. Înfăptuitorii înşelăciunii au fost despărţiţi de îndată şi pentru totdeauna. Rebeca a fost nevoită să-şi trimită pe iubitul ei fiu departe de casa tatălui său într-o ţară străină, ca să nu-l mai vadă niciodată. Iacov a suferit pentru păcatul împotriva fratelui său prin 20 de ani de exil, timp în care el a fost înşelat şi dezamăgit în repetate rânduri. Ba mai mult, el a plecat de acasă complet sărac. Isaac, prin succesul strategiei lui Iacov, a fost pedepsit pentru persistenţa în preferinţa lui pentru Esau în ciuda descoperirii voinţei lui Iehova. El avea să fie despărţit de fiul pe care-l trecuse cu vederea şi să aibă în faţa lui exemplul necredincios al fiului pe care el l-a îndrăgit aşa de orbeşte. Pentru dispreţul lui faţă de Dumnezeu şi lucrurile religioase, Esau a pierdut pentru totdeauna privilegiile conducerii familiei cuvenite întâiului născut. În ciuda jocului planurilor şi pasiunilor omeneşti, scopul lui Dumnezeu a fost îndeplinit.