27:14 Iacov s-a dus de i-a luat, şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare, cum îi plăcea tatălui său.
Iacov s-a dus. Iacov s-a asociat la planul ei şi s-a dus să aducă iezii. Aceştia nu erau de soiul european obişnuit, a căror piele ar fi cu totul nepotrivită pentru o astfel de înşelăciune. Ei erau iezi de cămile din Orient, al căror păr negru ca mătasea era uneori folosit ca înlocuitor al părului omenesc.
Obiecţia lui Iacov arată că el nu a fost atât de mult îngrijorat de fapta rea, cât de riscul descoperirii. Natura omenească degenerată se îngrijorează mai puţin de păcat, decât de rezultatele acestuia. Numai Duhul lui Hristos poate împărtăşi omului o inimă care se căieşte şi se pocăieşte, pentru a face binele cu îndrăzneală şi pentru a se încrede cu bucurie în Dumnezeu în ce priveşte rezultatele unui astfel de comportament (vezi 2 Corinteni 7,10, Mica 6,8). Iacov a uneltit ani de zile să obţină binecuvântarea râvnită, iar acum, când era aproape să-i scape, a fost nevoie doar de o mică stăruinţă din partea Rebecii pentru a transforma ezitarea lui într-o cooperare activă. Propriile dorinţe nesfinţite l-au făcut o victimă uşoară pentru vicleniile ispititorului.