24:3 şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
Lua... o nevastă. Deşi Avraam avea să mai trăiască încă 35 de ani (cf. cap. 25,7.20), se pare că el se simţea cam slăbit la acea dată (v.1). Autoritatea dată lui Eliezer la alegerea unei soţii înseamnă o supunere lăudabilă din partea lui Isaac, care era deja în vârstă de 40 de ani. În vremurile din vechime, ca şi astăzi în Orient, părinţii alegeau partenerii de căsătorie şi făceau pregătiri de nuntă pentru copiii lor. Acest fapt nu înseamnă câtuşi de puţin că nu se ţinea seama de dorinţele tinerilor înşişi (vezi v.58, 67, PP 171). Lunga întârziere în plănuirea căsătoriei lui Isaac s-a datorat, probabil, dorinţei lui Avraam de a evita să ia o soţie canaanită pentru el şi faptului că mai înainte de aceasta nu găsise convenabil să pună la cale o căsătorie pentru una din Haran (vezi v.3-6). Moartea Sarei poate că a ajutat într-un oarecare sens la urgentarea chestiunii.
Dintre fetele canaaniţilor. Cunoscând creşterea desfrâului şi idolatriei canaaniţilor şi soarta lor iminentă, Avraam a dorit să păstreze curăţia seminţei făgăduite. Experienţa lui cu Agar şi experienţa lui Lot şi Ismael l-au învăţat cu privire la pericolul legăturilor cu oameni de origine păgână (PP 174). Mai mult, Dumnezeu oprise deja căsătoria cu canaaniţii, interdicţie care mai târziu a fost încorporată în legislaţia mozaică (Exod 34,16; Deuteronom 7,3).