Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 24:28


24:28 Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întâmplate.

Mamei sale acasă. Au fost date mai multe explicaţii raportului despre plecarea Rebecii la ,,mama sa”, mai degrabă decât la ,,tatăl ei”. (1) Mama ei era capul familiei. Aceasta nu poate fi corect, pentru că asupra problemei au hotărât bărbaţii familiei (v.31.50-59). (2) Tatăl ei, Betuel era mort, iar persoana cu acest nume din v.50 era un frate mai mic. (3) În multe ţări orientale femeile au locuinţe separate, şi firesc că Rebeca a mers în primul rând acolo să spună despre experienţa ei.

(4) Expresia ,,casa mamei ei” înseamnă în realitate ,,casa bunicii”, conform cu obiceiul semitic comun, prin care o bunică poate fi numită mamă. Deoarece Milca, bunica Rebecii este amintită în mod repetat (v.15, 24, 47), în timp ce mama ei nu este amintită deloc, cea din urmă putea să fie decedată. Astfel, Rebeca poate că locuia cu Milca, bunica ei, care fiind văduvă avea o gospodărie separată. Cea de-a treia părere apare ca oferind cea mai bună explicaţie.