22:7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: Tată! Ce este, fiule? i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?
,,Tată”. Această expresie de mângâiere trebuie să fi sfâşiat inima lui Avraam. După cum obişnuia Isaac, un tânăr bine crescut al unei culte familii semitice, această formă de a se adresa însemna dorinţa lui de a pune o întrebare. Nici un fiu bine educat nu ar îndrăzni să-şi pună întrebări, sau să facă o declaraţie în prezenţa părinţilor lui, fără ca mai întâi să obţină îngăduinţa de a face aşa. Avraam a îngăduit aceasta răspunzând ,,Ce este, fiule?”
Unde este mielul? Această întrebare directă nu a exprimat altceva decât uimire nevinovată. Nimic nu sugerează în naraţiune că Isaac a bănuit câtuşi de puţin că el avea să înlocuiască mielul care lipsea. Întrebarea a fost pusă în toată simplitatea sufletului, fără bănuială sau curiozitate nelegitimă.