22:5 Şi Avraam a zis slugilor sale: Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce până colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.
Rămâneţi aici. Însărcinarea solemnă pe care Avraam era aproape să o îndeplinească i s-a părut prea sfântă ca s-o audă şi să o vadă şi alţii. Numai Dumnezeu putea înţelege. Timp de două zile, el şi-a ascuns gândurile şi emoţiile. Isaac avea să fie primul care să ştie şi singurul care să împărtăşească acest ceas de suferinţă şi emoţie puternică.
Eu şi băiatul. Fiecare dintre cele trei verbe care urmează conţine pronumele ,,noi”. Traducerea engleză nu reflectă credinţa profetică cuprinsă în ebraică. Literal, Avraam le-a spus slugilor sale: ,,Eu şi tânărul, noi ne vom duce până acolo, şi noi ne vom închina, şi noi ne vom întoarce iarăşi.” Deşi nu a înţeles intenţia lui Dumnezeu, el a crezut că Dumnezeu va scula pe Isaac din morţi (Evrei 11,19). Nu făgăduise Dumnezeu, fără rezervă, că Isaac avea să fie moştenitorul său (Geneza 21,12)? Avraam nu a anticipat că va fi cruţat de actul grozav al uciderii propriului lui fiu, dar a crezut că Isaac îi va fi redat. Prin urmare, el a vorbit în credinţă când a zis: ,,Noi ne vom întoarce iarăşi”. El nu se aştepta să se întoarcă singur spre a le spune oamenilor că a luat viaţa fiului său cu propriile mâini şi l-a jertfit lui Dumnezeu, nici nu se aştepta să se întoarcă la Sara fără Isaac. Măreţia experienţei sale spirituale este evidentă nu numai în ascultarea sa fermă, ci şi în hotărâta sa credinţă în făgăduinţele fără greş ale lui Dumnezeu.