22:3 Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu.
Dis de dimineaţă. Se pare că Avraam obişnuia să se scoale devreme (vezi cap. 19,27; 21,14). El era un om de acţiune şi, întrucât Dumnezeu vorbise, singurul lui gând era imediata ascultare. De altfel, cum putea să doarmă cu greutatea unei astfel de solii în mintea sa? Cât de imposibil se părea totul! Ce îndoieli trebuie să fi chinuit sufletul său! Neavând încredere în sine însuşi, dacă şi-ar fi permis să întârzie, şi temându-se şi de opoziţia posibilă şi amestecul Sarei, el se hotărî să plece de îndată la drum spre locul indicat. În suprema încercare a unei vieţi lungi şi plină de evenimente, Avraam a ascultat fără să pună nici o singură întrebare, fără să facă nici o singură obiecţie şi fără să caute sfat omenesc. Unde este vorba de principiu, creştinul matur nu mai doreşte nimic decât o clară împlinire a datoriei. Conlucrarea sa izvorăşte dintr-o inimă plină de iubire şi devoţiune. El trăieşte întocmai ca în prezenţa lui Dumnezeu, fără consideraţii omeneşti spre a întuneca înţelegerea sa despre adevăr şi datorie. Totuşi, cu această ocazie, ce luptă trebuie să fi avut loc în inima ,,prietenului lui Dumnezeu”, nu dacă el urma să asculte, ci mai degrabă pentru asigurarea divină că simţurile şi motivaţiile sale nu îl înşelau.
A pus şaua pe măgar. Seria de afirmaţii concise din acest verset reflectă în mod admirabil deliberarea calmă şi eroismul ferm cu care patriarhul a pornit să aducă la îndeplinire porunca divină. Vocea sa calmă şi mâinile sale ferme n-au trădat în nici un fel emoţia lăuntrică a unei inimi frânte şi însângerate. Tot ceea ce era necesar pentru o călătorie lungă a fost grabnic pregătit într-un fel practic. Nu a existat nici o urmă de moment de slăbiciune. Ca un nobil erou al credinţei, cu educaţia sa desăvârşită, Avraam a răspuns de îndată, când a fost chemat să înfrunte ceasul suprem al încercării sale. Aceasta a fost culmea experienţelor sale spirituale. El s-a ridicat cu seninătate la o înălţime neîntrecută niciodată de un om muritor şi s-a calificat pentru cinstea de a fi numit ,,părintele credincioşilor”.