22:2 Dumnezeu i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.
Ia pe fiul tău. Dacă aceste cuvinte au fost spuse cu glas încet, după cum este probabil, Avraam trebuie să fi simţit pe rând, mândrie, frică şi teamă respectuoasă. Dumnezeu a considerat că este potrivit să repete spre a trezi afecţiunea părintească şi spre a-l pregăti pe Avraam pentru aspra încercare care avea să urmeze curând. Numindu-l pe Isaac ,,singurul fiu” al lui Avraam, Dumnezeu a înţeles că el singur era considerat moştenitorul legitim al făgăduinţei. Aceasta contrastează cu expresia din cap. 21,12.13, unde Dumnezeu îl numeşte pe Ismael ,,fiul roabei”.
Ţara Moria. Numele Moria apare în Biblie numai de două ori, aici şi în 2 Cronici 3,1. Conform cu ultimul text, Solomon a clădit templul pe muntele Moria, la nord de cetatea lui David şi la vest de valea Chedron. De aceea ţara Moria trebuie să fi fost regiunea muntoasă de jur împrejurul Ierusalimului. Numele pare să fi fost mai degrabă neobişnuit.
Adu-l. În timpurile vechi, sacrificarea fiinţelor omeneşti, mai ales a copiilor, era obişnuită. Atât Biblia, cât şi arheologia afirmă că canaaniţii practicau astfel de ritualuri. De aceea, ideea de a sacrifica zeilor pe întâiul său născut nu îi era străină lui Avraam. În timp ce Dumnezeu a oprit în mod explicit astfel de sacrificii (Levitic 18,21), nu este sigur că Avraam a fost clarificat în privinţa aceasta. Într-adevăr, numai presupunând că el nu a înţeles această interdicţie divină putem explica lipsa lui de protest la porunca lui Dumnezeu de a-l sacrifica pe fiul său.