21:12 Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.
Fă Sarei tot ce-ţi cere. Din punct de vedere omenesc se pare ciudat că Dumnezeu trebuie să aprobe cererea egoistă a Sarei. Cu toate că Dumnezeu era gata să-l binecuvânteze pe Ismael (vezi cap. 16,10; 21,13), şi nu l-a condamnat direct pe Avraam din pricina lui Agar, totuşi El nu a recunoscut niciodată căsătoria lui cu ea. În faţa lui Dumnezeu, ea era întotdeauna ,,roaba”, nu soţia sa. ,,Derâderea” neîncetată a lui Ismael (vezi comentariul pentru v.9) a arătat că el avea să continue să tulbure pacea şi armonia familiei în timpul vieţii lui Avraam, şi că după moartea lui Avraam probabil că urma să constrângă prin forţă revendicarea dreptului său de naştere. Acum era clar că Ismael nu mai putea rămâne în cămin fără pericol pentru planul lui Dumnezeu în ce-l privea pe Isaac. Avraam nu căutase sfatul lui Dumnezeu când a luat-o pe Agar şi acea faptă pripită a făcut ca acum să fie necesară alungarea unui fiu pe care el îl iubea mult. În acelaşi timp, Dumnezeu l-a mângâiat pe Avraam cu asigurarea că Ismael, ca urmaş al său, avea să aibă şi el parte de unele dintre făgăduinţele făcute lui şi va deveni o mare naţiune.