2:9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Tot felul de pomi. În pregătirea minunatei locuinţe a omului s-a dat atenţie atât împodobirii, cât şi utilităţii. Au fost prevăzute tot felul de plante care puteau servi atât pentru plăcerea, cât şi pentru nevoile lui. Flori, pomi şi arbuşti mângâiau simţurile lui cu parfumul lor, încântau ochii lui cu minunata lor înfăţişare şi culoare şi delectau gustul lui cu roadele lor plăcute. Pentru toate timpurile, Edenul a devenit cea mai înaltă concepţie a omului despre cea mai bună calitate de viaţă pe pământ.
Şi pomul vieţii. Ordinea în care apar aceste cuvinte, ca şi când ar fi un gând ulterior, ne apare străină într-o limbă modernă. Acest fapt i-a condus pe unii cercetători să pretindă că ultima jumătate a versetului 9 este fie un adaos de mai târziu, fie o deteriorare a originalului. Dar această ordine, care pare neobişnuită când este tradusă, este întâlnită în ebraică. Ea nu oferă nici o scuză pentru a pune la îndoială puritatea textului aşa cum îl avem. De exemplu, în capitolul 12,17 se citeşte literal: ,,Domnul a lovit pe Faraon cu plăgi mari şi casa sa”. Alt exemplu de structuri asemănătoare ale propoziţiei pot fi găsite în Geneza 28,14; Numeri 13,23; Deuteronom 7,14, cu toate că în traducere nu se poate recunoaşte acest lucru.
Mâncând din pomul vieţii, Adam şi Eva aveau ocazia să îşi exprime credinţa lor în Dumnezeu ca susţinător al vieţii, la fel cum prin păzirea Sabatului dovedeau credinţa şi supunerea lor faţă de Creatorul lor. În scopul acesta, Dumnezeu a înzestrat omul cu însuşiri supranaturale, fructele lui fiind un antidot contra morţii şi frunzele lui fiind pentru întreţinerea vieţii şi a nemuririi, oamenii ar fi continuat să trăiască atât de mult cât ar fi mâncat din el (8T 288; PP 60).
Unul dintre pomi a fost numit pomul ,,vieţii”, literal ,,viaţă” hachayyim. Faptul că acest cuvânt are forma de plural este explicat prin recunoaşterea lui ca o formă de plural de abstracţie, articolul hotărât arătând că acest pom avea ceva de-a face cu viaţa ca atare, adică viaţa putea să fie obţinută sau păstrată prin folosirea fructelor sale. Cu toate acestea, ceilalţi pomi ai grădinii, fiind ,,buni la mâncare”, erau de asemenea destinaţi să întreţină viaţa. Dacă un pom este deosebit de ceilalţi prin extraordinarul nume de ,,pom al vieţii”, fructele lui trebuie să fi avut scopul de a întreţine viaţa într-un fel deosebit, depăşind în valoare ceilalţi pomi. Declaraţia că mâncarea din fructul acestui pom îl putea face pe om să ,,trăiască veşnic” (cap. 3,22) arată că valoarea acestui pom era cu totul diferită de aceea a multor alţi pomi folositori ai grădinii.
Numele celui de-al doilea pom poate fi tradus mai exact ,,pomul cunoştinţei binelui şi răului”. Articolul ,,l” înaintea cuvântului ,,cunoştinţă” înseamnă că pomul nu putea oferi orice fel de cunoştinţă, ci numai o tristă cunoştinţă a ,,răului”, în contrast cu ,,binele”.
Numele acestor pomi sunt importante. În ambele cazuri cuvântul ,,pom” este legat cu termeni abstracţi, viaţă şi cunoştinţă. Aceasta nu reprezintă un motiv de a declara că aceşti doi pomi nu au existat, ci mai degrabă le atribuie influenţe spirituale. Cu toate că ,,chivotul legământului” era un obiect real din templu, a primit şi el un nume care avea semnificaţie religioasă. Sângele de ispăşire vărsat de Mântuitorul pentru noi era şi el o substanţă cu totul reală. Cei doi pomi trebuie să fie consideraţi tot în felul acesta, ca pomi reali care aveau de îndeplinit scopuri pline de însemnătate, aceste scopuri fizice şi morale fiind arătate de numele lor.