2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Dumnezeu a făcut pe om. Sunt date importante amănunte suplimentare despre crearea lui Adam. Ne este îngăduit să privim în atelierul lui Dumnezeu, aşa cum era el, şi să urmărim mâna lui Dumnezeu, aducând la îndeplinire actul tainic al creaţiunii. Cuvântul ,,a forma”, yasar, implică un act de modelare şi finisare într-o formă corespunzătoare cu modelul şi chipul planului divin. Cuvântul acesta este folosit la descrierea lucrării olarului (Isaia 29,16; 49,5; etc.), a giuvaergiului care face idoli (Isaia 44,9; Habacuc 2,18), şi a lui Dumnezeu care întocmeşte diferite lucruri, printre altele, lumina (Isaia 45,7), ochiul omului (Psalmi 49,9), inima (Psalmi 33,15) şi anotimpurile (Psalmi 74,17).
Din ţărâna pământului. Faptul că omul este alcătuit din materiale luate din sol, elemente ale pământului, este confirmat de ştiinţă. Descompunerea după moarte a corpului omenesc aduce mărturie cu privire la acelaşi fapt. Elementele mai însemnate care alcătuiesc corpul omenesc sunt: oxigenul, carbonul, hidrogenul şi azotul. Mai există încă multe altele în proporţii mai mici. Cât de adevărat este că omul a fost făcut ,,din ţărâna pământului” şi că trebuie să ,,se întoarcă în pământul” din care a fost luat (Eclesiastul 12,7).
Suflare de viaţă. ,,Suflare”, neshamah. Din izvorul oricărei vieţi, principiul dătător de viaţă a intrat în corpul fără viaţă a lui Adam. Agentul prin care a fost transmisă corpului său scânteia de viaţă se spune că este ,,suflarea” lui Dumnezeu. Aceeaşi idee apare şi în Iov 33,4: ,,Suflarea celui Atotputernic mi-a dat viaţă.” Împărtăşită omului, suflarea este echivalentă cu viaţa lui; aceasta este viaţa însăşi (Isaia 2,22). La moarte ,,n-a mai rămas suflare în el” (neshamah, viaţă) (1 Regi 17,17). Această ,,suflare de viaţă” din om nu se deosebeşte cu nimic de ,,suflarea de viaţă” din animale, pentru că toate îşi primesc viaţa de la Dumnezeu (Geneza 7,21, 22; Eclesiastul 3,19). Prin urmare, aceasta nu poate fi inteligenţa.
Un suflet viu. Când în forma lipsită de viaţă a omului a fost insuflată această ,,suflare” divină, neshamah, de viaţă, omul a devenit un ,,suflet” viu, nephesh. Termenul nephesh are o serie de înţelesuri: (1) suflare (Iov 41,21), (2) viaţă (1 Regi 17,21; 2 Samuel 18,13; etc.), (3) inimă ca sediu al sentimentelor (Geneza 34,3; Cânt. 1,7; etc.), (4) fiinţă vie (Geneza 12,5; 36,6; Levitic 4,2; etc.), şi (5) pentru a scoate în evidenţă pronumele personale (Psalmi 3,2; 1 Samuel 18,1; etc.). Observaţi că nephesh este făcut de Dumnezeu (Ieremia 38,16) şi că poate să moară (Judecători 16,30), poate fi ucis (Numeri 31,19), mâncat (metaforic, Ezechiel 22,25), salvat (Psalmi 34,22), şi reînviat (Psalmi 19,7). Nici unul dintre aceste cuvinte nu se aplică la spirit, ruach, ceea ce arată marea deosebire dintre aceşti doi termeni. Prin examinarea celor de mai sus, reiese clar că traducerea ,,suflet” dată de KJV lui nephesh nu este potrivită dacă prin aceasta se înţelege obişnuita expresie de ,,suflet nemuritor”. Deşi populară, această concepţie este străină de Biblie. Acest pasaj poate fi tradus în mod corect astfel: ,,Omul a devenit o fiinţă vie” (RSV). Dacă sufletul este considerat a fi sinonim cu ,,fiinţă”, am obţinut semnificaţia biblică a lui nephesh din acest text.