2:23 Şi omul a zis: Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.
Aceea care este os din oasele mele. Adam, recunoscând în ea tovarăşa dorită, plin de bucurie, o întâmpină cu bun venit ca mireasă a sa şi îşi exprimă bucuria printr-o exclamare poetică. Cuvintele ,,iată în sfârşit” reflectă plăcută lui surpriză, când a văzut în femeie împlinirea dorinţei inimii lui. Repetarea de trei ori a cuvântului ,,aceasta” (aşa cum este în ebraică) o arată în mod viu pe cea pe care, plin de bucurie şi uimire, o privea cu intensul fior al primei iubiri. În mod instinctiv, sau datorită instruirii divine, el a recunoscut în ea parte din propria lui fiinţă. De aici înainte, urma să o iubească ca pe propriul trup, pentru că iubind-o pe ea, el se iubea pe sine. Apostolul Pavel accentuează acest adevăr (Efeseni 5,28).
Ea se va numi femeie. Numele pe care Adam l-a dat tovarăşei lui de curând creată reflectă modul creării ei. Cuvântul ebraic ’ishshah, ,,femeie”, este format de la cuvântul ’ish, ,,om” cu terminaţie feminină. Cuvântul englezesc ,,woman” (anglo-saxon, wife-man) este în mod similar înrudit cu cuvântul ,,man” (woman – ,,femeie”, wife – ,,soţie”, man – ,,bărbat”). Acelaşi lucru este adevărat şi în diverse alte limbi. [în româneşte: bărbată (Işa) că din bărbat (Iş) este luată, Trad. Iaşi, 1874; la fel trad. Niţulescu].