2:19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
Toate fiarele pământului. Ideea exprimată de unii comentatori că Dumnezeu a făcut mai multe încercări nereuşite de a-i oferi omului un tovarăş, creând diferite animale, este o greşită înţelegere a intenţiei acestei părţi narative. Moise nu vorbeşte despre timp, ci pur şi simplu despre faptul creării animalelor. Forma verbului ebraic redată în KJV prin ,,a făcut” poate fi tradusă corect prin ,,făcuse”, referindu-se în felul acesta la actele creatoare ale celor cinci zile şi ale primei părţi a zilei a şasea. Prima parte a acestui verset este dată cu scopul de a oferi o prefaţă la cele ce aveau să urmeze imediat după aceea.
Le-a adus la om. Adam urma să studieze aceste animale şi să se angajeze în importanta lucrare de a le da nume corespunzătoare, sarcină care ar fi cerut din partea lui o înţelegere a lor şi a obiceiurilor lor. Acest fapt urma să îl califice sau, poate să-l dovedească a fi capabil de a domni peste ele. În acelaşi timp, Adam urma să înţeleagă viaţa de familie de care se bucurau ele şi, astfel, faptul că el era lipsit de tovărăşie. Recunoscând astfel că Dumnezeu îl crease cu mult superior faţă de animale, el urma să înţeleagă că nu-şi putea alege un tovarăş dintre ele. Dacă facerea femeii urma să împlinească pe deplin intenţia Creatorului, Adam trebuia să ajungă să simtă propria lipsă şi nevoia de tovărăşie, că ,,nu era bine”, cu alte cuvinte, ca el să rămână singur.