2:15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
o lucreze şi săo păzească.
S-o lucreze şi s-o păzească. Dumnezeu a pregătit un cămin pentru omul pe care îl crease şi la aşezat în această grădină-cămin cu însărcinarea precisă: ,,s-o lucreze şi s-o păzească.” Această poruncă ne învaţă că desăvârşirea în care toate lucrurile care au ieşit din mâna lui Dumnezeu nu exclude nevoia de cultivare, adică de muncă omenească. Omul urma să folosească facultăţile sale fizice şi mintale spre a păstra grădina în aceeaşi stare perfectă în care o primise. Faptul că munca fizică va fi o plăcută caracteristică a vieţii pe noul pământ (Isaia 65,21-23) arată că nu s-a intenţionat ca munca să fie un blestem.
Însărcinarea dată lui Adam ,,de a păzi” grădina poate fi o vagă aluzie la pericolele care ameninţau să i-o răpească, dacă nu veghea. Verbul ,,a păzi”, shamar, înseamnă ,,a păstra”, ,,a păzi”, ,,a veghea”, ,,a feri de”, şi ,,a ţine strâns”. Este nerezonabil să gândim că lui Adam i s-a cerut să păzească grădina contra atacurilor fiarelor sălbatice, aşa cum unii comentatori au interpretat acest text. Înainte de cădere nu a existat pe pământ nici o vrăjmăşie, nici între animale, nici între om şi animale. Frica şi vrăjmăşia sunt rezultatele păcatului. Dar un alt pericol, şi încă foarte real, ameninţa să smulgă de la om stăpânirea asupra pământului şi posesiunea asupra grădinii. Pe de altă parte, ,,a păzi” grădina poate fi pur şi simplu sinonim cu ,,a o aranja”. Noi avem asigurarea că Dumnezeu nu face nimic care să-l influenţeze pe om, fără ca mai întâi să-i descopere intenţiile Sale (Amos 3,7). Dacă Dumnezeu care face numai ce este folositor pentru om consideră că este necesar să ne înştiinţeze şi pe noi despre scopurile Sale, este sigur că El trebuie să-l fi ţinut mereu informat pe Adam cu privire la primejdia care ameninţa acest pământ (PP 36, 52-53).