Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 18:12


18:12 Sara a râs în sine, zicând: Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân.

Sara a râs. Cu ocazia descoperirii divine de mai înainte Avraam râsese (vezi comentariul pentru cap. 17,17). Acum a râs Sara, probabil exprimând amărăciunea şi necredinţa ei, la gândul că împrejurările aveau să fie altele. Printr-un râs pe jumătate ironic, pe jumătate cuprins de dor tăcut, ea a dat expresie cugetului ,,e prea frumos, ca să fie adevărat” (vezi Ezechiel 12,22-28).

Domnul meu. În contrast cu părerile greşite ale Sarei, respectuoasa ei supunere faţă de Avraam este vrednică de lăudat. Chiar şi când vorbea cu sine, ea se referă la el ca la ,,Domnul meu”, fapt pentru care Noul Testament o prezintă ca pe un exemplu de virtute a soţiei creştine (1 Petru 3,6).