Printable ModeGeneza, 17
|
17:1 Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană. Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani. De la naşterea lui Ismael au trecut treisprezece ani (cap. 16,16), înainte ca Dumnezeu să Se descopere din nou lui Avram. În timpul celor 11 ani precedenţi, Dumnezeu S-a arătat lui Avram de cel puţin patru ori (vezi cap. 12,1.7; 13,14; 15,1). Îndelungata amânare din partea lui Dumnezeu de a Se arăta din nou lui Avram, probabil că nu a fost fără un scop. Probabil că s-a intenţionat o pedeapsă vindecătoare pentru nerăbdarea lui Avram de a nu aştepta ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire lucrurile la timpul şi după buna Lui găsire cu cale. Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Acest nume al lui Dumnezeu, ’El-Shaddai, se află numai în cărţile Geneza şi Iov, de 6 ori în prima şi de 31 de ori în ultima. Aceasta este una dintre multele indicaţii că autorul ambelor cărţi este aceeaşi persoană. Originea şi semnificaţia cuvântului shaddai sunt nesigure, însă traducerea de ,,atotputernic” din KJV este, după toate probabilităţile, cea mai bună (Isaia 13,6; Ioel 1,15). Acest nume a fost bine ales în vederea unei noi făgăduinţe pe care Dumnezeu urma să o facă lui Avram. Douăzeci şi patru de ani trecuseră de la intrarea în ţara Canaanului (vezi Geneza 12,4). În timpul primilor zece ani, Dumnezeu îi făgăduise de repetate ori lui Avram un fiu, până ce el a luat lucrurile în propriile mâini, s-a căsătorit cu Agar şi l-a născut pe Ismael. De la naşterea lui Ismael, nu mai este nici un raport despre nici un fel de descoperiri divine pe care să le fi primit, iar Avram se pare că a crezut că Ismael era împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu (vezi v.17.18). Acum, fiind gata să reînnoiască faţă de Avram făgăduinţa Sa, Dumnezeu l-a găsit oarecum îndoielnic. Din cauza aceasta, Dumnezeu Se prezintă pe ca ,,Dumnezeu cel Atotputernic”, pentru care nimic nu va fi cu neputinţă, oricât de greu ar putea să apară pentru oameni. Umblă înaintea Mea. De 13 ani Avram nu umblase în totul ,,înaintea lui Dumnezeu”, de aceea i s-a dat porunca să facă aşa. Avram trebuia să umble întocmai ca în prezenţa lui Dumnezeu, conştient de vizitele divine şi doritor să aibă aprobarea Sa – nu în urma Lui, ca şi cum şi-ar da seama de greşelile sale şi dorind să evite observaţia. Este o mare diferenţă între expresia folosită pentru a descrie viaţa lui Enoh (cap. 5,24) şi a lui Noe (cap. 6,9) şi această poruncă. Despre primii doi patriarhi s-a spus că ei au umblat ,,cu Dumnezeu”, în timp ce lui Avram i se cere să umble ,,înaintea” Lui. Aceasta presupune un grad de prietenie mai scăzut şi ar putea să însemne neplăcerea lui Dumnezeu faţă de lipsa de credinţă a lui Avram, pentru că s-a căsătorit cu Agar. Fii fără prihană. Întocmai după cum neprihănirea primită prin credinţă (îndreptăţire) era necesară pentru încheierea legământului, tot aşa o umblare fără prihană înaintea lui Dumnezeu (sfinţire) era necesară pentru menţinerea lui. Acest îndemn poate să fi fost o referire indirectă la faptul că viaţa din trecut a lui Avram nu fusese întru totul neprihănită. Dumnezeu dorea ca Avram să înţeleagă că partea finală a realizării făgăduinţei divine cerea de la el o mai înaltă şi completă stare de curăţenie şi sfinţire pentru proslăvirea lui Dumnezeu (vezi Matei 5,8.48). Avram era chemat la o experienţă mai înaltă, decât cunoscuse mai înainte. 17:2 Voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult. Un legământ. Acesta nu presupune un legământ nou, ci mai degrabă intenţia ca acela care fusese încheiat cu 14 ani mai înainte (cap. 15) să fie adus la îndeplinire. 17:3 Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: Avram s-a aruncat cu faţa la pământ. Avram, care poate că s-a întrebat în timpul numeroşilor ani de tăcere, dacă Dumnezeu se va mai descoperi vreodată, a căzut jos într-o teamă reverenţioasă. Atitudinea aceasta de închinare era obişnuită în vremurile vechi şi era o poziţie prin care se arăta respect chiar şi faţă de fiinţele omeneşti (vezi Geneza 17,17; 24,52; Numeri 16,22; Marcu 14,35). 17:4 Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Încât pentru mine (trad. Nitzulescu). La începutul propoziţiei, Dumnezeu Se referă la Sine prin metoda accentuării. Această expresie este echivalentă cu a spune ,,În măsura în care MĂ priveşte pe MINE”, sau ,,Eu, din partea Mea”, rămân credincios legământului făcut cu mulţi ani în urmă. Tatăl multor neamuri. Această precizare avea să aibă o îndoită împlinire. În primul rând, ea indica spre numeroasele triburi a căror genealogie va merge înapoi, până la Avram. Arabii izraeliţi, madianiţii şi alte triburi arabe care se trag din Chetura (vezi cap. 25,1-4) şi edomiţii – ca şi izraeliţii – toţi erau urmaşii lui Avram. Într-un sens mai larg, totuşi, această făgăduinţă arată spre nenumăraţii urmaşi spirituali care îl vor revendica pe Avram ca tată al lor (Galateni 3,29). 17:5 Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. Numele tău va fi Avraam. Avram a fost cel dintâi din numeroşii bărbaţi cărora Dumnezeu le-a schimbat numele. Pentru cei din vechime, numele aveau o mult mai mare importanţă decât au pentru noi. Toate numele semite au un înţeles şi, de obicei, constau într-o expresie, sau propoziţie care exprimă o dorinţă, sau poate o recunoştinţă a părintelui. Având în vedere importanţa pe care oamenii înşişi o dădeau numelor, Dumnezeu a schimbat numele anumitor oameni pentru a le aduce în armonie cu experienţele lor trecute sau viitoare. Avram, care înseamnă ,,Tată lăudat”, nu mai apare în această formă în alt loc din Biblie, ci se află sub forma Abiram care înseamnă ,,Tatăl meu este lăudat” (vezi Numeri 16,1; 1 Regi 16,34). Faptul că numele Avraam este numai o formă extinsă a lui Avram, aşa cum susţin unii comentatori este puţin probabil, având în vedere explicaţia dată în acest verset. Totuşi, în ciuda cunoştinţelor noastre actuale despre diferitele limbi semite curente pe vremea lui Avraam, nu este uşor a explica numele de Avraam. Cel mai bine este să recurgem încă la cuvântul arabic ruham, aşa cum au făcut mai multe generaţii de comentatori. Cuvântul ruham înseamnă ,,număr mare”, şi este posibil să fi existat în ebraica veche, deşi nu se întâlneşte în literatura ebraică de care dispunem astăzi. Numele de Avraam, prin urmare, va fi tradus ,,tată al unui mare număr”, care corespunde cu explicaţia dată de Dumnezeu patriarhului după schimbarea numelui său, ,,te fac tatăl multor neamuri”. 17:6 Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. Verset ce nu a fost comentat. 17:7 Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Voi pune legământul Meu. Condiţiile şi binefacerile acestui legământ au legături nu numai cu Avraam ca individ, ci şi cu toţi urmaşii săi, atât literali, cât şi spirituali. Făgăduinţa făcută aici lui Avraam se referă în mod deosebit la Hristos (Galateni 3,16; Fapte 2,30), iar prin El, conform celor spuse de Pavel, urmează ca toţi creştinii să se împărtăşească de ea (Galateni 3,29; Fapte 16,31). O corectă înţelegere a termenilor acestui legământ se va întinde departe spre păstrarea unei adevărate legături între Dumnezeu şi credinciosul de astăzi. Un legământ veşnic. Cuvântul tradus ,,veşnic” în nici un caz nu înseamnă întotdeauna o perioadă fără sfârşit (vezi comentariul pentru Exod 21,6). ,,Veşnic”, aşa cum este folosit de obicei în Biblie, înseamnă împrejurări sau condiţii care urmează să persiste timp atât de îndelungat, cât poate obiectul la care ele se aplică să fie afectat de ele, în virtutea naturii lor inerente. Acest fapt reiese clar din expresii ca ,,trăiască pe vecie... împăratul” (1 Regi 1,31; Neemia 2,3; etc.), care exprimă pur şi simplu dorinţa ca împăratul să se bucure de viaţă lungă. Având în vedere că urmaşii lui Hristos – sămânţa spirituală a lui Avraam – sunt moştenitori ai măreţelor făgăduinţe ale legământului (Galateni 3,7, 27-29), ,,legământul cel veşnic” trebuie să rămână în vigoare atâta timp cât timp este operativ Planul de Mântuire. Voi fi Dumnezeul tău. Această făgăduinţă cuprinde toate binecuvântările mântuirii şi este o dovadă clară despre caracterul spiritual al legământului avraamic. Dumnezeu Se predă pe Sine Însuşi celui care intră în relaţia legământului şi, făcând aşa, îi atribuie toate privilegiile, bucuriile şi măreaţa speranţă care derivă din înrudirea cu Dumnezeu. Acela care devine în felul acesta un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu nu poate dori nimic mai mult spre a-l face fericit, fie în viaţa aceasta, fie în cea viitoare. Este ca şi când Dumnezeu i-ar spune lui Avraam, ,,Orice sunt sau ce am, sau orice pot să fac, Eu voi fi şi voi face pentru tine şi sămânţa ta. Toate mijloacele Mele nemărginite vor fi folosite pentru ocrotirea, mângâierea şi mântuirea ta” (vezi Romani 8,32). Fericiţi, cu adevărat, sunt aceia al căror Dumnezeu este Iehova (Psalmi 144,15). În astfel de condiţii ale legământului celui veşnic, Dumnezeu şi credinciosul se predau fiecare, unul altuia, fără rezerve. 17:8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Toată ţara Canaanului. La acele făgăduinţe de natură spirituală, care se întind atât de departe, a fost adăugată încă o dată asigurarea că întreaga ţară a Canaanului avea să îi aparţină lui Avraam şi urmaşilor lui. Această făgăduinţă a fost făcută în trecut de repetate ori (vezi cap. 12,7; 13,15; 15,7, 18-21). Cu această ocazie, s-a spus că făgăduinţa va rămâne în vigoare pentru totdeauna, în sensul că urmaşii săi literali aveau să stăpânească ţara atâta timp cât se vor supune condiţiilor legământului şi că fiii săi credincioşi, atât cei literali, cât şi cei spirituali, vor moşteni în cele din urmă Canaanul ceresc în veci de veci. 17:9 Dumnezeu a zis lui Avraam: Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam. Verset ce nu a fost comentat. 17:10 Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. Tot ce este de parte bărbătească. În ebraică aceasta este mai mult o poruncă, decât lasă să se înţeleagă traducerea engleză. Literal, ,,Circumcide pe orice parte bărbătească între voi”. Ritualul circumciziei este prezentat aici ca o condiţie în legătură cu legământul. El trebuie să fie un semn al legământului cu Israelul literal, cum este botezul pentru Israelul spiritual (vezi Geneza 17,11; Coloseni 2,11; Tit 3,5; 1 Petru 3,21). Unul era în legătură cu naşterea corporală, celălalt însoţea renaşterea spirituală. 17:11 Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi. Să vă tăiaţi împrejur. Din vremuri străvechi au fost date diferite sugestii în explicarea acestui rit. Filozoful alexandrin Philo, un evreu, credea că acesta a fost poruncit de Dumnezeu numai pentru a promova curăţenia fizică. Alţii au văzut în el un protest împotriva anumitor rituri idolatre practicate de egipteni şi de alte naţiuni păgâne. Calvin credea că aceasta însemna îndepărtarea murdăriei cărnii şi, astfel, a păcatului în general. Cu referire la importanţa tăierii împrejur, totuşi, pot fi avute în vedere următoarele puncte. Ea avea menirea: (1) să deosebească sămânţa lui Avraam de Neamuri (Efeseni 2,11), (2) să perpetueze amintirea legământului lui Iehova (Geneza 17,11), (3) să întreţină cultivarea curăţiei morale (Deuteronom 10,16), (4) să reprezinte îndreptăţirea prin credinţă (Romani 4,11), (5) să prefigureze ritualul creştin al botezului (Coloseni 2,11, 12). Evreii nu au fost singurii din antichitate care au practicat tăierea împrejur. De exemplu, există rapoarte ale acestui obicei printre egiptenii timpurii şi diferite popoare semite. Ea a fost practicată în diferite forme şi administrată unor persoane de diverse vârste şi clase şi a supravieţuit în timpurile moderne printre unele popoare africane, arabi şi alte naţiuni mahomedane, ajungând până la unele grupuri îndepărtate, cum ar fi insularii din Pacific. Semnul legământului. Dumnezeu a hotărât semne şi aduceri aminte despre diferite evenimente însemnate. Sabatul a fost instituit ca o aducere aminte a creaţiunii; tăierea împrejur, a legământului avraamic; botezul, a morţii şi învierii lui Hristos; iar Cina Domnului, ca jertfă înlocuitoare a lui Hristos. Semne exterioare pot să ne înveţe adevăruri spirituale, devenind, în felul acesta, mijloace hotărâte de Dumnezeu pentru binecuvântarea spirituală. Astfel, ele pot sluji ca veşnice aduceri aminte despre harul lui Dumnezeu şi despre datoria şi răspunderea noastră. 17:12 La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău. Orice copil de parte bărbătească. Lui Avraam i-au fost date instrucţiuni speciale cu privire la cine anume să ia parte la ritualul tăierii împrejur şi când urma să fie administrat. Aceste reguli au fost cuprinse mai târziu în legea lui Moise (Levitic 12,3; Luca 2,21). Nici un om de parte bărbătească din comunitatea ebraică fie liber, fie rob, nu era scutit. Tăierea împrejur, semn al legământului lui Dumnezeu cu Avraam, a devenit un semn pentru Israel, arătând că ei erau poporul lui Dumnezeu şi, de aceea, fiecare israelit de parte bărbătească, primea semnul acela. O dată cu respingerea Israelului literal ca popor ales al lui Dumnezeu, tăierea împrejur a încetat să mai aibă însemnătate ca ritual religios (Fapte15,5.10.19.20.24.28.29; Galateni 2,3–5; 5,2–6; Romani 2,28.29). 17:13 Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic. Verset ce nu a fost comentat. 17:14 Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu. Să fie nimicit. Această judecată este repetată în legislaţia mozaică pentru diferite încălcări ale prevederilor ei (vezi Exod 12,15.19; Levitic 17,4.10; Numeri 15,30; 19,13). Experienţa personală a lui Moise arată solemna importanţă dată de Dumnezeu împlinirii acestui ritual (Exod 4,24–26). Dacă sentinţa urma să fie adusă la îndeplinire prin mâinile adunării, prin magistraţii civili, sau de Dumnezeu Însuşi, nu este spus în mod explicit. Faptul că expulzarea din popor a cuiva era în anumite cazuri urmată de pedeapsa cu moartea (vezi Exod 31,14) nu este o dovadă că pedeapsa capitală însoţea în mod invariabil o astfel de sentinţă (vezi Exod 12,19; Levitic 7,20.21; Numeri 19,13). Oricum ar fi fost, un evreu netăiat împrejur, fie copil, fie adult, îşi pierdea drepturile poziţiei sale sociale, politice şi religioase ca evreu (vezi comentariul pentru Exod 12,15). 17:15 Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Numele ei să fie Sara. Este pentru prima dată când Sarai, soţia lui Avraam, a fost amintită pe nume într-o comunicare divină cu el. Între cele două nume, Sarai şi Sara, nu există nici o deosebire majoră. Sarai, care înseamnă ,,prinţesa mea” a devenit simplu Sara, ,,o prinţesă”. Mai înainte ea fusese prinţesa lui Avraam, însă de aici înainte ea trebuia să fie recunoscută ca prinţesa şi strămoaşa unei naţiuni întregi. Ea avea să aparţină atât urmaşilor ei, cât şi lui Avraam. 17:16 Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea. Un fiu din ea. După mulţi ani de aşteptare, lui Avraam i s-au dat înştiinţări precise cu scopul de a arăta că sămânţa făgăduită avea să fie copilul Sarei, nu copilul Agarei (vezi Galateni 4,22-31). Împăraţi de noroade vor ieşi din ea. Aceasta se referă în primul rând la David şi la urmaşii săi de pe tronul lui Iuda, dar cuprinde şi regalitatea Edomului. Dumnezeu îl asigură pe Avraam că în ciuda stricăciunii oamenilor, care Îl împiedică atât de des în graba lor, scopul Său va fi realizat (vezi Isaia 46,10.11; 55,10.11). 17:17 Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani? Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ. Faptul că Avraam s-a aruncat încă o dată cu faţa la pământ, arată că se ridicase de când se prosternase la începutul acestei descoperiri (vezi v.3). Şi a râs. Comentatorii diferă în părerile lor dacă râsul lui Avraam a fost expresia bucuriei, sau a îndoielii. Deşi ar fi mai plăcut a fi de acord cu aceia care sunt de prima părere, pe temeiul din Romani 4,19-20, contextul se pare că favorizează ultima părere. Declaraţia lui Pavel din Romani s-ar aplica atunci la starea sufletească a lui Avraam, după ce a fost convins de realitatea făgăduinţei. Întrebările puse de Avraam, probabil în inima sa mai degrabă decât vorbite cu glas, ,,să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani?” şi ,,să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” nu lasă impresia că sunt puse de bucurie. Ele par să exprime îndoială. Poate că râsul lui Avraam reflectă şi încurcătura lui, aflând că făgăduinţa divină cu privire la Sara trecea cu vederea planurile sale pentru Ismael (vezi Geneza 17,18). Aceia care găsesc că este dificil a se gândi că în inima lui Avraam, marele erou al credinţei, era îndoială trebuie să ţină seama de evenimentele raportate în capitolul 12,11-13 şi 16,2-4. Să observăm, de asemenea, la râsul Sarei în cap. 18,12-15, care arată că ea încă se îndoia, chiar şi după ce Avraam crezuse (vezi cap. 21,6.9 şi comentariul pentru cap. 17,19). 17:18 Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: Să trăiască Ismael înaintea Ta! ,,Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Această mijlocire sugerează că, de la naşterea lui Ismael, Avraam se agăţase cu putere şi fără întrerupere de speranţa că acest fiu ar putea să fie moştenitorul făgăduit. Orb faţă de posibilitatea Sarei de a-i dărui un fiu la vârsta ei înaintată, Avraam mijloceşte în favoarea lui Ismael. Avraam ar fi mulţumit să-l accepte, fiul propriei plănuiri, chiar în locul celui născut de Sara. Mai mult, acesta lucru l-ar scoate din încurcătura de a renunţa la planul lui pentru Ismael, făcut public, de a fi moştenitorul său (vezi PP 146). 17:19 Dumnezeu a zis: Cu adevărat, nevasta ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Şi-i vei pune numele Isaac. ,,Cu adevărat” – fără îndoială – Sara va deveni o mamă. Nu era nici un motiv de îndoială. Numele ales de Dumnezeu pentru fiul făgăduit al Sarei, Isaac înseamnă ,,el râde”. Aceasta poate să fie o referire la râsul lui Avraam, continuul aducător aminte al unui slab moment de îndoială. Mai probabil, el reflectă bucuria pe care Avraam o va încerca o dată cu naşterea fiului făgăduit. Acum s-ar putea să râdă din îndoială, însă atunci el se va bucura cu adevărat, când credinţa avea să întâlnească realitatea (vezi Geneza 21,6-7; Isaia 54,1; Galateni 4,27). Ambele nume, Isaac şi Ismael, au fost alese înainte de naştere, iar numele de Avram şi Sarai au fost schimbate, pentru că le era rezervată o nouă experienţă. 17:20 Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. Cu privire la Ismael. Dumnezeu îl asigură din nou pe Avraam că făgăduinţele speciale făcute lui Isaac nu vor contraveni celor făcute mamei lui Ismael la izvorul din pustie (cap. 16,10). Ca şi cei doisprezece fii ai lui Iacov, fiecare din ei a devenit tatăl unui fiu (vezi comentariul pentru cap. 25,13-16). 17:21 Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta. Cu Isaac. Repetând declaraţia din v.19, Dumnezeu îl asigură pe Avraam că Isaac, nu Ismael, avea să fie fiul legământului. În timp ce Ismael trebuia să se împărtăşească, în general, din binecuvântările făgăduite lui Avraam, urmaşii lui Isaac aveau să devină suficient de numeroşi pentru a stăpâni ţara Canaanului. În mod deosebit, legământul, cu toate binecuvântările lui spirituale şi materiale, era pentru fiul Sarei, Isaac, şi pentru urmaşii săi. Istoria de mai târziu a acestor doi fii justifică pe deplin alegerea a unuia şi respingerea celuilalt. Chiar dacă Agar ajunsese să creadă în adevăratul Dumnezeu, influenţa educaţiei ei egiptene de mai înainte s-a dovedit a fi hotărâtoare în viaţa lui Ismael şi a fiilor ei, pentru că descendenţii săi au devenit păgâni. Pe vremea aceasta. La făgăduinţa despre fiu este acum adăugată o limită de timp. Nu mai putea să existe nici un loc pentru incertitudine. După o aşteptare de aproape 25 de ani de la prima făgăduinţă, însoţită de credinţă şi îndoială, Avraam a aflat că timpul avea să se încheie curând. 17:22 Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam. Dumnezeu S-a înălţat. Această declaraţie arată că descoperirea lui Dumnezeu fusese o descoperire vizibilă. Nu avem nici o idee cu privire la forma în care Avraam L-a văzut pe Dumnezeu. 17:23 Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui, şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca, pe care i-o dăduse Dumnezeu. Avraam a luat pe... Ismael. Ascultând de Dumnezeu, Avraam i-a tăiat împrejur pe toţi membrii de parte bărbătească a marii sale familii, printre care şi pe Ismael. Pentru că Ismael era de 13 ani când a fost tăiat împrejur (v.25), arabii chiar şi acum amână acest ritual pentru o perioadă mult mai târzie decât evreii, în general de la vârsta de 5 la 13 ani şi de obicei nu înainte de al treisprezecelea an. Comentariile lui Ellen G. White 1-16 PP 137-138 1 PP 137, 370 1, 2 SR 146 4 PP 137 5 PP 138 7 PP 370; SR 78, 146 10 PP 138, 363; SR 148 10,11 SR 146 16 PP 138, 146 18 SR 78 18-20 PP 146 19 SR 78 17:24 Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. Verset ce nu a fost comentat. 17:25 Fiul său Ismael era în vârstă de treisprezece ani, când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. Verset ce nu a fost comentat. 17:26 Avraam şi fiul său Ismael au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea. Verset ce nu a fost comentat. 17:27 Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani de la străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el. Verset ce nu a fost comentat. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: