Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 15:2


15:2 Avram a răspuns: Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.

Mor fără copii. Teama lui Avram nu se datora atât de mult represaliilor militare posibile, cât faptului că el era încă fără moştenitor. De la problemele mai apropiate, gândul său a revenit la făgăduinţa divină care l-a adus în Canaan. Cum putea să se adeverească făgăduinţa lui Dumnezeu că el, fără copii cum era, avea să devină strămoşul unei mari naţiuni? Combinaţia ,,Doamne, Dumnezeule”, ’Adonai Yahweh, se întâlneşte aici pentru prima dată. Recunoscând în Dumnezeu pe Domnul, Stăpânitorul şi Monarhul său, Avram I se adresează ’Adonai, ,,Domnul meu” şi adaugă la aceasta numele personal divin Iehova.

Moştenitorul casei mele. Rapoartele mesopotamiene, mai ales cele din cetatea Nuzi din vremurile patriarhale, au adus o lumină binevenită asupra acestui pasaj, până acum obscur. Aceste rapoarte arată că soţi bogaţi, dar fără copii, puteau să adopte unul dintre sclavii lor pentru a deveni moştenitorul întregii lor averi şi, astfel, să se îngrijească de ei la bătrâneţe. Drepturile şi obligaţiile în legătură cu adoptarea erau scrise, sigilate şi apoi semnate de mai mulţi martori, ca şi de cele două părţi care au căzut de acord. Avram s-a temut că nici o altă cale nu a mai rămas pentru el, decât să urmeze practica obişnuită a timpului său şi să-l adopte pe cel mai de încredere serv al său, Eliezer din Damasc, ca fiu legal şi moştenitor. Acest gând este exprimat în primul rând în expresia pe care KJV a tradus-o ,,administrator al casei mele”, literal, ,,fiu al posesiunii casei mele”, însemnând ,,acela care va moşteni casa mea”. Aceeaşi idee este repetată în mod clar în cuvintele ,,Iată... slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu” (v.3). Toate dorinţele puternice, suferinţele şi dezamăgirile anilor de căsnicie ai lui Avram sunt exprimate în această tânguire, că nu unul născut din el, ci doar unul născut în casa sa va fi moştenitorul său. Eliezer, născut în casa lui Avram şi crescut aşa cum au fost toţi servii lui Avram, în frica de Domnul, nu a fost numai un rob de încredere, ci şi un vrednic urmaş al credinciosului patriarh. El era ,,un bărbat evlavios”, cu experienţă şi judecată sănătoasă” (PP 172).