15:16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.
În al patrulea neam. Comentatorii care aplică cei 400 de ani din v.13 la timpul real petrecut de Evrei în Egipt găsesc aici o mare dificultate. Ei trebuie să admită că, pentru fiecare dintre cele patru generaţii, revine în medie exact 100 de ani. Acest fapt este împotriva dovezilor disponibile. Însă, din moment ce 400 de ani din versetul 13 trebuie să se refere la timpul de la Avram la Exod (vezi comentariul despre v.13) şi dacă adevăratul timp de şedere a lui Israel în Egipt a fost de numai 215 ani, nici o contradicţie nu există între această prezicere şi împlinirea ei. Caleb a aparţinut celei de-a patra generaţii din Iuda (1 Cronici 2,3-5.18), iar Moise, din Levi (Exod 6,16.20). Încercările de a determina lungimea unei generaţii pe temeiul din Geneza 15,13.16 nu sunt întemeiate, iar rezultatele induc, cu siguranţă, în eroare. Oricum ar fi, o ,,generaţie” sau grup de oameni au intrat în Egipt, două au locuit acolo, iar a patra a ieşit.
Nelegiuirea amoriţilor. Pentru aparenta amânare a împlinirii făgăduinţei divine, existau două motive fundamentale. În primul rând, sămânţa lui Avram avea nevoie de timp pentru a se înmulţi până la măsura în care să fie în stare să ia ţara în stăpânire. În al doilea rând, iubirea şi dreptatea divină pretindea pentru amoriţi o prelungire a zilelor de har, ca ei sau alţii să nu-L învinuiască pe Dumnezeu de nedreptate sau părtinire, când avea să vină timpul nimicirii şi al luării în stăpânire a ţării lor. Cu alte cuvinte, evreii nu erau pregătiţi să stăpânească ţara, nici Dumnezeu nu era gata s-i deposedeze pe Amoriţi.
Există un grad de nedreptate hotărât, dincolo de care naţiunile nu pot trece fără să îşi atragă judecăţile lui Dumnezeu. Adâncimea stricăciunii şi degenerării morale până la care s-au afundat popoarele din Canaan pe timpul lui Moise este dată pe faţă de literatura lor mitologică, descoperită recent. Ea îi descrie pe zeii lor ca fiinţe crude şi însetate de sânge, omorându-se şi înşelându-se unul pe altul şi neînchipuit de imorale. După cum au fost antediluvienii şi oamenii din Sodoma, oamenii din Canaan, întocmai ca zeii lor, au fost stăpâniţi de cele mai josnice pasiuni. Îi găsim sacrificându-şi copiii, închinându-se la şerpi şi practicând ritualuri imorale în templele lor. Sanctuarele lor găzduiau desfrânaţi de profesie, de ambele sexe. Amoriţii, cei mai puternici dintre multele triburi canaanite, îi reprezentau pe toţi locuitorii Canaanului (vezi Iosua 24,15; Judecători 6,10; etc.).