15:13 Şi Domnul a zis lui Avram: Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
Să ştii hotărât. Acest vis – sau poate că era o vedenie – a lămurit pentru Avram făgăduinţele făcute mai înainte. Informaţii suplimentare descoperite lămuresc acum că o luare în stăpânire imediată a Canaanului nu putea fi aşteptată. Însă siguranţa făgăduinţei este prezentată în limbajul cel mai puternic posibil de care este în stare limba ebraică. Expresia poate fi redată literal ,,ştiind ce trebuie să şti”. Poate că Avram s-a întrebat de multe ori, cât timp urma să mai rămână un străin în Ţara Făgăduinţei şi cum va realiza el vreodată împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu? Această descoperire nu lasă nici o nesiguranţă în ce priveşte faptul că el va rămâne un peregrin atâta timp cât va trăi, ca şi urmaşii săi nenăscuţi, timp de patru generaţii. În viziune, ţara şederii lor nu este menţionată, însă împlinirea ei a lămurit că a fost inclus atât Canaanul, cât şi Egiptul. Canaanul fiind dependent de Egipt din punct de vedere economic şi din punct de vedere politic în timpul lui Avram şi Isaac, de asemenea, dependent sub regii hicsoşi de pe vremea lui Iacov şi a lui Iosif, nu este ceva ciudat faptul că amândouă ţările sunt incluse într-o singură ţară.
Va fi robită. Cât de ciudat trebuie să-i fi părut lui Avram că sămânţa lui, cu privire la care au fost făcute făgăduinţe atât de minunate, trebuia să le slujească acelora în mijlocul cărora va locui. Această profeţie a venit la timpul cuvenit. Iacov, nepotul său, a ajuns rob la Laban pentru 20 de ani (cap. 31,41). Iosif, strănepotul său, a fost chiar vândut ca sclav şi mai târziu pus în închisoare (vezi cap. 39,1; 40,4). În cele din urmă, toţi urmaşii lui Israel au fost făcuţi sclavi în Egipt (Exod 1,13.14).
O vor apăsa greu. Şederea lui Israel urma să cuprindă nu numai robia, ci şi apăsarea – persecuţia. Succesiunea declaraţiilor pare mai degrabă ambiguă pentru cititorul englez, însă nu este aşa pentru unul care cunoaşte ebraica. Conform regulii paralelismului răsturnat, în care ultimul membru al unei perechi ajunge primul, când paralelismul apare după pronumele (din textul englez –
n. tr.) ,,ei” din expresia ,,ei îi vor apăsa” se referă înapoi la ,,îi” din ,,îi vor robi” (vezi comentariul pentru Geneza 10,1.2).
Împlinirea aceste profeţii poate fi urmărită în mod practic în fiecare generaţie timp de patru secole. Isaac, fiul lui Avram, a fost persecutat de Ismael (Galateni 4,29, compară cu Geneza 21,9). Iacov, spre a-şi scăpa viaţa, a fugit de Esau (Geneza 27,41-43) şi mai târziu de Laban (cap. 31,2.21.29). Iosif a fost vândut ca rob de proprii fraţi şi mai târziu aruncat în temniţă pe nedrept (cap. 37,28; 39,20). În cele din urmă, copiii lui Israel au fost crunt ,,apăsaţi” de egipteni după moartea lui Iosif (Exod 1,8.12).
Patru sute de ani. Întrebările la care urmează să se dea răspuns sunt: (1) Este acesta timpul apăsării, sau timpul şederii sau amândouă? (2) Ce legătură au aceşti 400 de ani cu cei 430 de ani din Exod 12,40 şi Galateni 3,16.17? Prima întrebare depinde de rezolvarea celei de-a doua.
Declaraţia din Exod 12,40 că ,,şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani” pare că lasă să se înţeleagă că evreii au petrecut 430 de ani acolo, de la intrarea lui Iacov, până la exod.
Faptul că semnificaţia nu poate fi aceasta reiese în mod evident din Galateni 3,16.17, unde se spune că Legea a fost promulgată pe Sinai la 430 de ani după legământul dintre Dumnezeu şi Avram. Dacă Pavel se referă la prima făgăduinţă făcută lui Avram în Haran (Geneza 12,1-3), atunci cei 430 de ani au început când Avram era în vârstă de 75 de ani (cap. 12,4). Cei 400 de ani de apăsare urmau, atunci, să înceapă cu 30 de ani mai târziu, când Avram era în vârstă de 105 ani, iar fiul său Isaac în vârstă de 5 ani (cap. 21,5). Aceasta urma să fie aproximativ pe timpul când Ismael, care ,,se născuse în chip firesc prigonea pe (Isaac) cel care se născuse prin Duhul” (Galateni 4,29; Geneza 21,9-11).
Timpul exact de la data chemării lui Avram, până la intrarea lui Iacov în Egipt, a fost de 215 ani (vezi Geneza 21,5; 25,26; 47,9), care ar mai lăsa 215 ani din cei 430 ca timp real petrecut acolo de evrei. Din motivul acesta, cei 430 de ani din Exod 12,40 trebuie să cuprindă şi şederea în Canaan şi pe aceea din Egipt, de la chemarea lui Avraam până la exod. LXX redă Exod 12,40 astfel: ,,Şi şederea copiilor lui Israel cât timp au rămas în ţara Egiptului şi ţara Canaanului, a fost de patru sute treizeci de ani.” După cum a fost deja arătat, ţara Canaanului a fost atât de dependentă de Egipt în timpul epocii patriarhale, încât regii egipteni îl considerau în realitate al lor şi se refereau la el ca atare. În timpul dinastiei a optsprezecea, ai cărei regi au stăpânit atât Palestina cât şi Siria, Moise putea prea bine să includă Canaanul în termenul Egipt, aşa cum este folosit în Exod 12,40.