Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 14:3


14:3 Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.

Valea Sidim. După acest text, valea Sidim trebuie să fie identificată cu toată zona, sau numai cu o parte din cea cunoscută în vremurile de mai târziu ca fiind Marea Sărată sau Marea Moartă. Partea celor două treimi nordice ale Mării Moarte de astăzi este foarte adâncă (150-340 m), şi trebuie să fi existat deja pe timpul lui Avram. Partea sudică este puţin adâncă, niciunde adâncimea ei netrecând de 4,5 m. Pomi scufundaţi dovedesc că această parte a Mării Moarte a fost în vremuri relativ recente pământ uscat. De aceea, este logic a fixa ,,Valea Sidim” în partea sudică a Mării Moarte, care a fost inundată de apă în decursul vremii, când apele mării s-au ridicat. Faptul că nivelul Mării Moarte creşte încă gradat se cunoaşte din măsurătorile precise făcute în ultimii peste 50 de ani. Având în vedere că o serie de râuri pătrund în partea sudică a Mării Moarte dintr-o regiune care mai este încă foarte fertilă, este logic să presupunem că întreaga vale care formează acum partea cea mai sudică a Mării Moarte a fost cândva acea excepţional de fertilă câmpie pe care Biblia o compară cu paradisul şi Valea Nilului (cap. 13,10). Deci, probabil că în această regiune se găseau cetăţile Sodoma, Gomora, Adma, Ţeboim şi Ţoar.