14:23 şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici: Am îmbogăţit pe Avram. Nimic pentru mine!
Nu voi lua nimic. Avram, purtându-se atât de generos cu nepotul său (cap. 13,8.9) dă pe faţă acelaşi spirit de generozitate faţă de împăratul cetăţii nelegiuite. El i-a dat înapoi nu numai pe toţi bărbaţii şi femeile, ci şi toată prada de război care era în mâna lui. Deşi nu era împotrivă să accepte daruri de la monarhii păgâni (cap. 12,16), patriarhul, în contrast clar cu Lot, nu putea să se împărtăşească de bogăţia sodomiţilor şi neevlavioşilor. Singurul lucru pe care Avram nu putea să-l dea înapoi era acea parte din pradă, pe care slujitorii săi au folosit-o ca hrană şi ceea ce aparţinea aliaţilor săi.
Când Avram a refuzat pentru sine prăzile oferite de împăratul Sodomei, el a dovedit o speranţă mai aleasă decât acea care îi motivează pe fiii acestei lumi. El era gata să renunţe la propriile drepturi, fără să-i împiedice pe alţii în realizarea drepturilor lor. El le-a îngăduit slujitorilor lui să ia cele necesare pentru întreţinere, iar aliaţilor lui partea lor. Ei urmau să primească numai ce le era datorat. Însă în ce-l priveşte pe el, Avram nu a dat atenţie la astfel de lucruri. El stătea pe o treaptă mai înaltă, privind după ,,o patrie mai bună, adică o patrie cerească.” (Evrei 11,16), şi îşi putea permite să socotească de o mai mică însemnătate orice dar pământesc. Deşi trăia în lume, speranţele şi dorinţele sale nu erau din lume. Fiii credinţei se dovedesc printr-o anumită măreţie de cugetare şi scop, care îi face în stare să trăiască mai presus de lume.Comentariile lui Ellen G. White
1-24 PP 134-136
13-17 PP 135
17-24 PP 136
18 DA 578
18-20 PP 136, 703; 3T 393
19 3T 57
19,20 MM 216; PP 157
20 CS 66; PP 525
21 PP 135
22,23 PP 136