14:18 Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt.
Melhisedec. Împăratul-preot al Salemului se alătură împăratului Sodomei în salutul de bun venit pentru Avram. Pe vremea lui Avram Ierusalimul era cunoscut ca Salem, sau Salima, ,,pace” sau ,,siguranţă” (vezi Psalmi 76,2). Cetatea Ierusalimului este evidenţiată pentru prima oară în rapoartele egiptene ale secolului al XIX-lea î.Hr. şi atunci era stăpânită de regi amoriţi. Ierusalimul înseamnă ,,cetatea păcii”, iar Melhisedec ,,împăratul meu este neprihănit” sau ,,împărat al neprihănirii”, după cum este interpretat numele în Evrei 7,2. În timp ce împăratul Sodomei a venit să-l primească pe Avram cu scopul de a obţine eliberarea supuşilor săi (Geneza 14,21), Melhisedec a venit să binecuvânteze pe comandantul biruitor.
Pâine şi vin. Acestea erau produsele principale ale Canaanului. Scopul pentru care Melhisedec l-a întâmpinat pe Avram cu pâine şi vin este subiectul marilor speculaţii. Unii consideră că acestea au fost prezentate lui Avram şi soldaţilor lui ca aperitive, alţii le consideră simbolul transferului pământului Canaanului către patriarh. Foarte probabil că ele au fost un simplu semn de recunoştinţă pentru redobândirea păcii, libertăţii şi a prosperităţii în ţară.
El era preot. Întâlnirea termenului ,,preot” folosit aici pentru prima dată presupune existenţa unei forme regulat constituită de serviciu divin ceremonial.
Dumnezeului celui Prea Înalt. Ebraicul El-Elion, acest nume pentru Dumnezeu se întâlneşte numai aici şi în v.22. Prima parte a acestui cuvânt, El’, din aceeaşi rădăcină ca ’Elohim înseamnă ,,Cel puternic”. Rareori este aplicat la Dumnezeu fără vreun atribut calificativ, ca în El-Shaddai, ,,Dumnezeul atotputernic” sau ’Eloe-Yisra’el, ,,Dumnezeul lui Israel”. Al doilea termen, Elion, întâlnindu-se adesea în Vechiul Testament (Numeri 24,16; Deuteronom 32,8; 2 Samuel 22,14; etc.) descrie pe Dumnezeu ca fiind ,,Cel Prea Înalt”, ,,Cel înălţat”, ,,Cel suprem”. Este surprinzător, într-adevăr, să se găsească printre canaaniţii şi amoriţii nelegiuiţi din vremea lui Avram, un conducător local care nu numai că a fost credincios faţă de adevăratul Dumnezeu, dar a şi oficiat în calitate de preot (compară cu Exod 2,16). Aceasta dovedeşte că Dumnezeu mai avea credincioşi ai Săi risipiţi ici şi colo. Deşi în minoritate, adevăraţii servi ai lui Dumnezeu nu pieriseră cu nici un chip de pe faţa pământului. Niciodată Dumnezeu nu a fost fără martori credincioşi, oricât de întunecată era epoca sau oricât de nelegiuiţi oamenii.
Comentatorii biblici au comentat mult asupra persoanei lui Melhisedec, un preot-împărat care apare pe neaşteptate în istoria biblică numai pentru a dispărea iarăşi în nepătrunsa obscuritate a istoriei antice. Astfel de speculaţie este aproape în întregime fără valoare. ,,Melhisedec nu a fost Hristos” (EGW, RH, 18 feb. 1890), ci lucrarea lui o preînchipuie pe cea a lui Hristos (Psalmi 110,4; Evrei 6,20 la 7,21; DA 578). Neaşteptata lui apariţie face din el, într-un anumit sens, un personaj fără sfârşit şi din preoţia sa un tip al preoţiei lui Isus Hristos.