Printable ModeGeneza, 14
|
14:1 Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului, Pe vremea lui... s-a întâmplat. Atitudinea lumii savanţilor faţă de acest capitol este împărţită. Unii l-au acceptat ca pe un document vechi demn de încredere, întemeiat pe fapte istorice. Alţii l-au considerat ca pe o istorisire plăsmuită de un scriitor evreu de mai târziu, în scopul de a-l preamări pe patriarhul Avram. Descoperiri recente au dovedit că împrejurările, limba şi numele proprii se potrivesc exact cu timpuriul mileniu al doilea î.Hr., întărind astfel în mod esenţial poziţia acelora care cred în istoricitatea capitolului. Totuşi, încă este imposibil să identificăm vreun rege înregistrat printre persoanele menţionate în izvoare extra-biblice, deoarece se cunoaşte foarte puţin despre istoria politică a acelei perioade. Amrafel, împăratul Şinearului. Acest rege a fost identificat, de obicei, cu Hammurabi al şaselea, cel mai mare din prima dinastie, rege al Babilonului. Oriunde în raportul Vechiului Testament este amintit Şinear, acesta este folosit ca o desemnare pentru Babilonia (vezi comentariul pentru cap. 10,10), un fapt care s-ar părea că dă sugestia că Amrafel a fost un rege al Babilonului. Totuşi, este posibil să se vadă că acest Şinear, Sanhar-ul din izvoarele cuneiforme, care se afla în Mesopotamia nord-vestică. Se pare, chiar, că din punct de vedere cronologic este imposibil să identificăm pe Hammurabi cu Amrafel. Cu toate că unii cercetători ţin la vechea dată a domniei lui Hammurabi, cea mai recentă părere este că el a domnit fie în secolul al XVIII-lea, fie în al XVII-lea î.Hr., fapt ce l-ar plasa cu mai bine de o sută de ani mai târziu decât Avram. Identificarea lingvistică a lui Amrafel cu Hammurabi întâmpină de asemenea dificultăţi. În ultimii ani, au mai fost aduşi la lumină încă trei regi de pe vremea lui Hammurabi, toţi purtând acelaşi nume, Hammurabi: unul din Ugarit, unul din Aleppo şi altul dintr-o cetate neidentificată. Este evident totuşi, că încă nu poate fi făcută o identificare precisă. Arioc, împăratul Elasarului. Numele Ariuuk (Arioc) este atestat în textele cuneiforme, cum ar fi acela al unui fiu al regelui Zimrilim din cetatea mesopotamiană Mari, în al XVIII-lea secol î.Hr. Deşi acesta nu este acelaşi individ ca regele Elasarului, apariţia numelui Arioc în rapoartele despre perioada de după Avram arată că istorisirea se armonizează în mod adecvat în acea epocă. Acest fapt ne ispiteşte să identificăm Elasar cu cetatea Larsa din Mesopotamia inferioară. În trecut, acest lucru s-a încercat adesea, dovezile precise însă lipsesc. Chedorlaomer, împăratul Elamului. Un bun nume elamit care înseamnă ,,slujitor al (zeiţei) Lagamar”. Numele mai multor regi elamiţi încep cu cuvântul kudur, ,,slujitor”, precum Kudur-Mabuk, Kudur-Nachunte şi Kudur-Ellil. A doua parte din Chedorlaomer este transliterarea ebraică a numelui zeiţei elamite Lagamar. Totuşi, nici un rege elamit cu numele de Kudur-Lagamar nu este cunoscut până acum din izvoarele nebiblice. Tideal, împăratul Goiimului. Acest nume a fost purtat de mai mulţi împăraţi hetiţi, sub forma de Tudhalia, însă este incert dacă acest rege special apare în vreun raport în afară de al Bibliei. Deşi este imposibil de a se identifica cu certitudine cei patru regi, apariţia numelor lor în epoca în care a trăit Avram dovedeşte în mod clar că raportul din cap. 14 este istoric, nu legendar. 14:2 s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului. Bera, împăratul Sodomei. Există mai puţine motive pentru a te aştepta să afli numele regilor cetăţilor din valea Iordanului în alte documente nebiblice, decât ale acelora ale marilor naţiuni ale vremii. Totuşi, cele patru nume date sunt palestiniene şi, ca atare, pot fi explicate. În arabă, Bera ar însemna ,,învingător”, Birşa ,,bărbat lung”, Şineab, ,,[zeul-lună] Sin este tată”, şi Şemeeber, ,,de mare faimă”. 14:3 Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată. Valea Sidim. După acest text, valea Sidim trebuie să fie identificată cu toată zona, sau numai cu o parte din cea cunoscută în vremurile de mai târziu ca fiind Marea Sărată sau Marea Moartă. Partea celor două treimi nordice ale Mării Moarte de astăzi este foarte adâncă (150-340 m), şi trebuie să fi existat deja pe timpul lui Avram. Partea sudică este puţin adâncă, niciunde adâncimea ei netrecând de 4,5 m. Pomi scufundaţi dovedesc că această parte a Mării Moarte a fost în vremuri relativ recente pământ uscat. De aceea, este logic a fixa ,,Valea Sidim” în partea sudică a Mării Moarte, care a fost inundată de apă în decursul vremii, când apele mării s-au ridicat. Faptul că nivelul Mării Moarte creşte încă gradat se cunoaşte din măsurătorile precise făcute în ultimii peste 50 de ani. Având în vedere că o serie de râuri pătrund în partea sudică a Mării Moarte dintr-o regiune care mai este încă foarte fertilă, este logic să presupunem că întreaga vale care formează acum partea cea mai sudică a Mării Moarte a fost cândva acea excepţional de fertilă câmpie pe care Biblia o compară cu paradisul şi Valea Nilului (cap. 13,10). Deci, probabil că în această regiune se găseau cetăţile Sodoma, Gomora, Adma, Ţeboim şi Ţoar. 14:4 Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat. Doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer. Chedorlaomer era căpetenia coaliţiei împăraţilor. Este atestat că Elamul a fost o mare putere mesopotamiană pe vremea lui Avram. În alianţa cu alţi conducători asiatici, poate că Elamul a întreprins această campanie apuseană în scopul de a redeschide drumul caravanelor spre Marea Roşie. Având în vedere că Palestina de apus era sub influenţă egipteană, nu era decât firesc pentru puterile asiatice să caute a stăpâni drumurile ei de comerţ. Faptul că mai multe naţiuni fuseseră tributare faţă de Chedorlaomer, şi nu doar cele cinci cetăţi-state din Sidim, este clar din versetele care urmează. Se poate că birurile au fost grele, iar când diferitele popoare s-au mai vindecat puţin după campania precedentă, s-au răsculat şi au încetat să mai trimită tributul anual Mesopotamiei. 14:5 Dar, în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim, În anul al paisprezecelea. Revolta a atras după sine o expediţie de pedepsire prin care se spera că ar putea fi restabilită situaţia anterioară. Nu este necesar să presupunem că toţi conducătorii numiţi în v.1 au fost personal prezenţi în cadrul campaniei. Vechii conducători orientali vorbesc întotdeauna ca şi când ei ar fi condus şi câştigat fiecare bătălie personal. Refaimi. Prima bătălie a avut loc în Basan, la cetatea Aşteroth Carnaim, Şeikh Sa’ed-ul modern, aproximativ la 35 km est de Marea Galileii. Refaimii sunt adesea amintiţi în primele cărţi ale Bibliei ca unul dintre vechile popoare locuind mai ales în Transiordania (compară cu Deutronom 2,11; 3,11.13; etc.). Zuzimi. Nici poporul acesta, nici localitatea nu este amintită în nici un alt loc din Biblie şi, de aceea, nu poate fi identificat. Ei trebuie să fi fost fie în Ghilead, fie în Ammon, după cum arată istorisirea în continuare. Emimi. Poporul care i-a precedat pe moabiţi la răsărit de Marea Moartă şi a fost înlocuit de ei se numea emimi (Deuteronom 2,10.11). Shaveh Kiriathaim înseamnă platoul înalt al Kiriathaimului, cuvântul din urmă fiind numele cetăţii care era aşezată în tributara regiune nordică a râului Arnon şi care mai târziu a fost atribuită seminţiei lui Ruben (Iosua 13,19). 14:6 şi pe Horiţi în muntele lor Seir, până la stejarul Paran, care este lângă pustie. Horiţii. Forţele victorioase continuând spre sud i-au bătut pe horiţi sau huriţi, care locuiau în regiunea muntoasă din sudul Mării Moarte luată mai târziu de edomiţi (Deuteronom 2,22). Ei au urmărit popoarele învinse până departe în deşertul Paran, în partea de nord a Peninsulei Sinai. 14:7 Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe Amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar. En-mişpat sau Cadeş. Acest pasaj aminteşte de prima dată o oază din pustiu destinată să joace un rol important în istoria israeliţilor în timpul peregrinărilor lor de 40 de ani. Numele ei întreg era Cadeş-Barnea (vezi Numeri 32,8). Vechiul nume de En-Mişpat înseamnă ,,izvorul judecăţii”. Amaleciţi, ca şi pe amoriţi. Amaleciţii, triburi ale deşertului care rătăceau prin regiunile din sud ale Palestinei, au fost obiectivul următor al forţelor victorioase, cum au fost şi amoriţii locuind la vest de Marea Moartă. Haţaţon-Tamar este identificat în 2 Cronici 20,2 cu En-gedi. 14:8 Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim, Împăratul Sodomei. Următoarea întâlnire a avut loc la sud-est de En-gedi, în valea care acum este acoperită de partea sudică a Mării Moarte (vezi comentariul asupra v.3). Cele cinci oraşe-state şi-au unit forţele şi au luptat împotriva armatelor celor patru împăraţi nord-estici. 14:9 şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci. Verset ce nu a fost comentat. 14:10 Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte. Fântâni de smoală. Acest câmp de luptă fusese ales, după câte se pare, de cei cinci împăraţi locali, ca să profite de cunoştinţele lor cu privire la particularităţile geografice ale regiunii. Fântânile de asfalt deschise sunt caracteristice pentru Mesopotamia, însă astăzi nu se mai găsesc niciunde în Mesopotamia sau Transiordania. În partea sudică a Mării Moarte, totuşi, cantităţi considerabile de asfalt încă se ridică la suprafaţă şi plutesc pe apă, încă o dovadă că ,,Valea Sidim” este acum acoperită de apele Mării Moarte. Asfaltul care ţâşnea, deja un fenomen care avea loc în vremurile clasice, după cum mărturisesc Iosif Flavius, Strabo, Diodor şi Tacit, i-a dat Mării Moarte denumirea de Lacul Asfaltic. Împăraţii Sodomei şi ai Gomorei au luat-o la fugă. Ultimele lor încercări de a rezista victorioaselor forţe ale marilor puteri a eşuat, ca şi celelalte de mai înainte, şi împăraţii ,,au luat-o la fugă şi au căzut în ele”. Această ultimă expresie nu poate să însemne că toţi împăraţii au fost ucişi, pentru că v.17 arată că cel puţin împăratul Sodomei a supravieţuit bătăliei. Ea arată pur şi simplu completa lor înfrângere. 14:11 Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi toate merindele lor, şi au plecat. Verset ce nu a fost comentat. 14:12 Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat. Au luat şi pe Lot. Cetăţile învinse au fost prădate, iar locuitorii supravieţuitori au fost luaţi în captivitate. Printre ei era şi Lot cu familia şi toate averile sale (vezi v.16). Acest pasaj scoate din nou la iveală nefericitele rezultate ale proastei alegeri a lui Lot (cap. 13,12.13). 14:13 A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram. A dat de ştire lui Avram, evreul. Un fugar, probabil unul dintre slujitorii lui Lot, a sosit la locuinţa lui Avram de lângă Hebron cu un raport despre cele întâmplate. Aici, Avram este numit pentru prima dată ,,Evreul”, arătându-l ca fiind un urmaş al lui Eber. Urmaşii lui Eber se găseau peste tot în vechiul Orient în cel de-al doilea mileniu î.Hr. şi erau numiţi Habiru în inscripţiile cuneiforme şi ‘apiru în textele egiptene. Ca urmaş al lui Eber, Avram putea să fi fost cunoscut amoriţilor şi canaaniţilor din Palestina ca ,,Evreul”. Legătura de pace cu Avram. Cei trei fraţi amoriţi amintiţi în acest text ca fiind coalizaţi cu Avram, probabil că au fost şefi de trib. Avram a încheiat cu ei un tratat de alianţă mutuală, aşa cum se vede din denumirea pe care o primesc aici, literal, de ,,oameni ai alianţei lui Avram” şi din faptul că ei l-au ajutat pe Avram în atacul său pentru a-l scăpa pe Lot. 14:14 Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. Slujitori ai lui. Avram este singurul patriarh care apare în rolul de conducător militar. El nu a pierdut timpul cu pregătirile pentru a-l scăpa pe nepotul său, ci a pornit de îndată în urmărire cu slujitorii săi şi aceia ai prietenilor lui amoriţi (v.24). Cuvântul ebraic tradus aici ,,slujitori instruiţi” (engleză) nu se mai întâlneşte niciunde în Biblie, ci este identificat într-o scrisoare din Taanah din secolul al XV-lea î.Hr. ca fiind un cuvânt canaanit şi înseamnă ,,slujitori”. Pentru că erau născuţi în casa lui, Avram putea să aibă încredere în cei 318 de ,,slujitori” ai săi. Aceasta sugerează că Avram avea mai mult de 318 bărbaţi slujitori, dacă nu sunt cuprinşi cei pe care i-a obţinut în timpul recentei lui rămâneri în Egipt (vezi PP 141). Câţi urmăritori şi slujitori ai celor trei prieteni ai lui Avram l-au însoţit în această misiune de salvare nu se ştie, însă probabil că au alcătuit un adaos substanţial la oastea sa. Ideea că forţele lui Avram ar putea să înfrângă un vrăşmaş atât de puternic a fost, adesea, ţinta criticii. Totuşi, istoria raportează multe exemple de armate mari învinse de puteri mai mici. Mai mult, vechile oştiri erau foarte mici faţă de unităţile moderne. În bătălia de la Meghido din secolul al XV-lea î.Hr., Tutmoses al III-lea a omorât 83 de vrăşmaşi şi a luat 340 de prizonieri, iar aceasta a fost considerată o mare victorie. Scrisorile de la Tell el’Amarna din Palestina secolului al XIV-lea vorbesc de forţe armate de 40 până la 50, uneori de numai 10 la 20 de oameni, cu care regii cetăţilor palestiniene au apărat cu succes cetăţile lor. Aceste documente au adăugat mult la cunoştinţele noastre despre Palestina secolului al XIV-lea. I-a urmărit... până la Daniel. Acest ultim nume este substituit aici, cum s-a observat în cazuri asemănătoare, în locul vechiului nume Leşen (vezi Iosua 19,47; şi cele despre Geneza 47,11). Cetatea Laiş era aşezată la picioarele Muntelui Hermon, aproximativ la 16 km nord de lacul Huleh şi, în timpurile de mai târziu, a alcătuit hotarul cel mai de nord al lui Israel. Expresia ,,de la Dan până la Beer-Şeba” arată hotarele Canaanului (vezi 2 Samuel 17,11; etc.). Armata victorioasă a împăraţilor Mesopotamiei, fiind în marşul ei spre casă, era deja destul de departe şi Avram a trebuit să străbată toată Palestina înainte de a-i lua prin surprindere. 14:15 Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. I-a bătut. Într-un fals simţământ de siguranţă, neînvinsa armată mesopotamiană a scăzut vigilenţa. Avram a împărţit forţele sale în mai multe grupe şi i-a surprins printr-un atac de noapte. Când luptătorii lui Avram au căzut asupra taberei vrăşmaşe din direcţii diferite, s-a făcut o învălmăşeală atât de mare, încât puternica armată mesopotamiană a fugit lăsând în urmă toată prada şi pe toţi captivii. I-a urmărit până la Hoba. Hoba nu a fost definitiv identificată, însă Damascul este aşezat la vreo 64 km nord-est de Daniel. Avram a urmărit inamicul fugar până destul de departe pentru a-l împiedica să-şi regrupeze forţele şi să se întoarcă să-l atace. Victoria lui a fost completă. 14:16 A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul. A adus înapoi toate. Deşi Avram în aparenţă avea geniu militar, desigur că nu a pornit în urmărirea armatelor de profesie ale împăraţilor cuceritori, fără ca mai întâi să se pună sub ocrotirea şi conducerea lui Dumnezeu. Credinţa lui neînfricată şi spiritul său neegoist au fost în mod bogat răsplătite. Nu este sigur dacă Pavel îl include şi pe Avram, când vorbeşte despre eroi ai credinţei care ,,au fost viteji în războaie” (Evrei 11,34). 14:17 După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului. Împăratul Sodomei. Bera, care scăpase din bătălia din Valea Sidim, a auzit despre victoria lui Avram şi a ieşit să-l întâmpine la întoarcerea sa. Întâlnirea a avut loc într-o vale, cunoscută fiind în vechime sub numele de Şave, iar mai târziu ,,Valea Împăratului”. Se pare că aceasta este ,,Valea Împăratului” din 2 Samuel 18,18, iar dacă este aşa, atunci probabil că trebuie să fie identificată cu valea Chedron (PP 703), numită mai târziu Valea lui Iosafat. Această vale se află la poalele muntelui Sion, unde mai târziu a fost clădit palatul lui David. 14:18 Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec. Împăratul-preot al Salemului se alătură împăratului Sodomei în salutul de bun venit pentru Avram. Pe vremea lui Avram Ierusalimul era cunoscut ca Salem, sau Salima, ,,pace” sau ,,siguranţă” (vezi Psalmi 76,2). Cetatea Ierusalimului este evidenţiată pentru prima oară în rapoartele egiptene ale secolului al XIX-lea î.Hr. şi atunci era stăpânită de regi amoriţi. Ierusalimul înseamnă ,,cetatea păcii”, iar Melhisedec ,,împăratul meu este neprihănit” sau ,,împărat al neprihănirii”, după cum este interpretat numele în Evrei 7,2. În timp ce împăratul Sodomei a venit să-l primească pe Avram cu scopul de a obţine eliberarea supuşilor săi (Geneza 14,21), Melhisedec a venit să binecuvânteze pe comandantul biruitor. Pâine şi vin. Acestea erau produsele principale ale Canaanului. Scopul pentru care Melhisedec l-a întâmpinat pe Avram cu pâine şi vin este subiectul marilor speculaţii. Unii consideră că acestea au fost prezentate lui Avram şi soldaţilor lui ca aperitive, alţii le consideră simbolul transferului pământului Canaanului către patriarh. Foarte probabil că ele au fost un simplu semn de recunoştinţă pentru redobândirea păcii, libertăţii şi a prosperităţii în ţară. El era preot. Întâlnirea termenului ,,preot” folosit aici pentru prima dată presupune existenţa unei forme regulat constituită de serviciu divin ceremonial. Dumnezeului celui Prea Înalt. Ebraicul El-Elion, acest nume pentru Dumnezeu se întâlneşte numai aici şi în v.22. Prima parte a acestui cuvânt, El’, din aceeaşi rădăcină ca ’Elohim înseamnă ,,Cel puternic”. Rareori este aplicat la Dumnezeu fără vreun atribut calificativ, ca în El-Shaddai, ,,Dumnezeul atotputernic” sau ’Eloe-Yisra’el, ,,Dumnezeul lui Israel”. Al doilea termen, Elion, întâlnindu-se adesea în Vechiul Testament (Numeri 24,16; Deuteronom 32,8; 2 Samuel 22,14; etc.) descrie pe Dumnezeu ca fiind ,,Cel Prea Înalt”, ,,Cel înălţat”, ,,Cel suprem”. Este surprinzător, într-adevăr, să se găsească printre canaaniţii şi amoriţii nelegiuiţi din vremea lui Avram, un conducător local care nu numai că a fost credincios faţă de adevăratul Dumnezeu, dar a şi oficiat în calitate de preot (compară cu Exod 2,16). Aceasta dovedeşte că Dumnezeu mai avea credincioşi ai Săi risipiţi ici şi colo. Deşi în minoritate, adevăraţii servi ai lui Dumnezeu nu pieriseră cu nici un chip de pe faţa pământului. Niciodată Dumnezeu nu a fost fără martori credincioşi, oricât de întunecată era epoca sau oricât de nelegiuiţi oamenii. Comentatorii biblici au comentat mult asupra persoanei lui Melhisedec, un preot-împărat care apare pe neaşteptate în istoria biblică numai pentru a dispărea iarăşi în nepătrunsa obscuritate a istoriei antice. Astfel de speculaţie este aproape în întregime fără valoare. ,,Melhisedec nu a fost Hristos” (EGW, RH, 18 feb. 1890), ci lucrarea lui o preînchipuie pe cea a lui Hristos (Psalmi 110,4; Evrei 6,20 la 7,21; DA 578). Neaşteptata lui apariţie face din el, într-un anumit sens, un personaj fără sfârşit şi din preoţia sa un tip al preoţiei lui Isus Hristos. 14:19 Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Melhisedec a binecuvântat pe Avram. Pronunţând binecuvântarea ,,Dumnezeului Celui prea înalt” asupra lui Avram, Melhisedec acţionează în rolul adevăratului preot (vezi v.22). Binecuvântarea însăşi este îmbrăcată în limbaj poetic şi constă din două paralelisme. 14:20 Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale! Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. Zeciuială din toate. Faptul că Avram, nu Melhisedec, a fost cel care a dat zeciuială este afirmat în mod clar în Evrei 7,4. Darea zecimii din prada luată de la inamic era o recunoaştere a preoţiei divine a lui Melhisedec şi dovedeşte că Avram cunoştea bine sacra instituţie a plătirii zecimii. Aceasta este prima menţiune despre zecime de repetate ori recunoscută atât în cuprinsul Vechiului, cât şi al Noului Testament ca o poruncă divină (vezi Geneza 28,22; Levitic 27,30–33; Numeri 18,21–28; Neemia 13,12; Matei 23,23; Evrei 7,8). Faptul că Avram a plătit zecime dovedeşte în mod clar că această întocmire nu a fost un mijloc ulterior pentru a se purta de grijă serviciului jertfelor, ci a fost o practică divină instituită din cele mai vechi timpuri. Dând lui Dumnezeu o zecime din venitul său, credinciosul recunoaşte proprietatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor sale. Avram, despre care Dumnezeu a mărturisit că el păzise toate poruncile, ordinele şi legile sale (Geneza 26,5), a împlinit în mod conştiincios toate obligaţiile sale religioase. Una dintre ele era să-I dea înapoi Domnului a zecea parte din venitul său. În această faptă, părintele credincioşilor a dat un bun exemplu pentru toţi aceia care doresc să-I servească lui Dumnezeu şi să se împărtăşească de binecuvântarea divină. Ca în zilele din vechime, făgăduinţele lui Dumnezeu pentru aducerea cu credincioşie a zecimii sunt încă valabile (vezi Maleahi 3,10). Dumnezeu este încă gata să împlinească făgăduinţele Sale şi să-i binecuvânteze din belşug pe aceia care, asemenea lui Avraam, îi aduc înapoi o zecime credincioasă a câştigului lor. 14:21 Împăratul Sodomei a zis lui Avram: Dă-mi oamenii, şi ţine bogăţiile pentru tine. Împăratul Sodomei. Deşi a sosit primul (vezi v.17), rezultă că împăratul Sodomei l-a respectat pe marele împărat Melhisedec şi că a fost martor la întrevederea dintre el şi Avram. Acum, el a înaintat cerea de a-i elibera pe supuşii săi, care, conform cu regulile de război din vechime, deveniseră proprietatea lui Avram şi a aliaţilor săi. 14:22 Avram a răspuns împăratului Sodomei: Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului, Ridic mâna. Avram a făcut declaraţia sa cu mâna ridicată, semnul jurământului, o formă obişnuită de jurământ (vezi Deuteronom 32,40; Ezechiel 20,5.6; Daniel 12,7; Apocalipsa 10,5.6). Făcând astfel, el a chemat pe Acelaşi ,,Dumnezeu cel Prea înalt” în al cărui nume îl binecuvântase Melhisedec, arătând astfel că Dumnezeul lui Melhisedec, stăpânul cerului şi al pământului, era şi Dumnezeul lui (vezi v.19). 14:23 şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici: Am îmbogăţit pe Avram. Nimic pentru mine! Nu voi lua nimic. Avram, purtându-se atât de generos cu nepotul său (cap. 13,8.9) dă pe faţă acelaşi spirit de generozitate faţă de împăratul cetăţii nelegiuite. El i-a dat înapoi nu numai pe toţi bărbaţii şi femeile, ci şi toată prada de război care era în mâna lui. Deşi nu era împotrivă să accepte daruri de la monarhii păgâni (cap. 12,16), patriarhul, în contrast clar cu Lot, nu putea să se împărtăşească de bogăţia sodomiţilor şi neevlavioşilor. Singurul lucru pe care Avram nu putea să-l dea înapoi era acea parte din pradă, pe care slujitorii săi au folosit-o ca hrană şi ceea ce aparţinea aliaţilor săi. Când Avram a refuzat pentru sine prăzile oferite de împăratul Sodomei, el a dovedit o speranţă mai aleasă decât acea care îi motivează pe fiii acestei lumi. El era gata să renunţe la propriile drepturi, fără să-i împiedice pe alţii în realizarea drepturilor lor. El le-a îngăduit slujitorilor lui să ia cele necesare pentru întreţinere, iar aliaţilor lui partea lor. Ei urmau să primească numai ce le era datorat. Însă în ce-l priveşte pe el, Avram nu a dat atenţie la astfel de lucruri. El stătea pe o treaptă mai înaltă, privind după ,,o patrie mai bună, adică o patrie cerească.” (Evrei 11,16), şi îşi putea permite să socotească de o mai mică însemnătate orice dar pământesc. Deşi trăia în lume, speranţele şi dorinţele sale nu erau din lume. Fiii credinţei se dovedesc printr-o anumită măreţie de cugetare şi scop, care îi face în stare să trăiască mai presus de lume.Comentariile lui Ellen G. White 1-24 PP 134-136 13-17 PP 135 17-24 PP 136 18 DA 578 18-20 PP 136, 703; 3T 393 19 3T 57 19,20 MM 216; PP 157 20 CS 66; PP 525 21 PP 135 22,23 PP 136 14:24 afară de ce au mâncat flăcăii, şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor! Verset ce nu a fost comentat. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: