12:17 Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram Sarai.
Domnul a lovit cu mari urgii pe faraon. Strâmtorarea omului este ocazia lui Dumnezeu. Deşi Avram nu a corespuns aşteptării lui Dumnezeu, Dumnezeu a intervenit în favoarea sa. Care a fost natura acestei plăgi nu se poate preciza, însă ele au fost în mod evident de aşa natură încât să o ocrotească pe Sarai de necinstire şi să-l convingă pe faraon că trebuie să o înapoieze lui Avram. Se poate că însăşi Sarai să fi făcut cunoscută adevărata ei stare de căsătorie, sau poate că Dumnezeu i-a vorbit direct lui Faraon, aşa cum i-a vorbit mai târziu lui Abimelec (vezi cap. 20,3).
Această experienţă ar fi trebuit să-l înveţe pe Avram să se încreadă mai degrabă în Dumnezeu decât în propriile planuri iscusite. Se pare ciudat totuşi să-l găsim ceva mai târziu, făcând aceeaşi greşeală, şi încă şi mai ciudat să găsim pe fiul său Isaac încercând aceeaşi înşelăciune (vezi cap. 20,2; 26,7). Faptul că Dumnezeu îi salvează pe servii Săi din împrejurările pricinuite de ei înşişi este o dovadă a îndurării şi iubirii Sale. Aceia care îşi mărturisesc credinţa în El pot să procedeze în mod nevrednic faţă de chemarea lor, totuşi Dumnezeu îi face pe adversarii lor să-i respecte. Domnul rămâne credincios faţă de copiii Săi, chiar şi în ceasul necredincioşiei lor (vezi 2 Timotei 2,13). Dar, a proceda în mod deliberat, aşteptând ca Dumnezeu să ne salveze de urmările ingrate, este o îndrăzneală. La o ispitire de felul acesta, Isus a răspuns: ,,Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău” (Matei 4,7).