Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 11:10


11:10 Iată spiţa neamului lui Sem. La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.

Spiţa neamului lui Sem. Titlul obişnuit pentru o genealogie (vezi cap. 5,1; 6,9; 10,1; etc.). Acum, Moise se întoarce la genealogia lui Sem, la discuţia care a fost întreruptă prin relatarea despre încurcarea limbilor. Însă versetele 10-26 nu constituie o continuare a tabelei naţiunilor din cap.10. Ele prezintă genealogia liniei patriarhale de la Sem la Avraam. Capitolul 10 expune legăturile de neam ale diferitelor triburi şi naţiuni şi descendenţa lor comună din Noe, în timp ce capitolul 11,10-26 prezintă obârşia exactă a poporului ales al lui Dumnezeu printre multele generaţii intermediare. Aceasta este o continuare a listei generaţiilor de la Adam până la Noe aşa cum este redată în cap. 5. Primii patru urmaşi ai lui Sem, enumeraţi deja în partea semită a tabelei naţiunilor, sunt repetaţi aici spre a arăta directa obârşie a terahiţilor prin Peleg.

La vârsta de o sută de ani, Sem. Această declaraţie arată că Sem era cu doi ani mai tânăr decât Iafet (vezi comentariul pentru cap. 5,32).

Numele prezentate sunt fără îndoială personale, şi nu nume tribale, după cum este indicat prin vârsta exactă, care este dată pentru fiecare bărbat la naşterea fiului său întâi născut, şi după aceea lungimea vieţii sale. Observaţia că unele nume, precum Arpacşad sau Eber se întâlnesc şi ca nume tribale în cap. 10,21-22, nu contrazice faptul că bărbaţii numiţi aici erau indivizi adevăraţi.