10:22 Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram.
Fiii lui Sem: Elam. Acest verset îl conduce pe cititor spre căminul semiţilor, Mesopotamia şi restul Arabiei. Elam este regiunea care se mărginea la apus cu Tigrul inferior şi la nord-est cu Media. Susa, vechea capitală a Elamului (Daniel 8,2) a devenit mai târziu una dintre capitalele imperiului Persan (vezi, de ex. Estera 1,2). Săpăturile de la Susa au scos la iveală numeroase documente scrise în scriere cuneiformă, care ne permit să reconstituim cea mai veche istorie şi religie a elamiţilor. Astfel, s-a descoperit că cea mai veche populaţie a regiunii elamite a aparţinut de fapt rasei semite şi că a avut legături cu babilonienii. Cele mai vechi inscripţii elamite sunt scrise în limba babiloniană, iar cei mai vechi zei ai lor au fost împrumutaţi din regiunea Tigrului. Legăturile elamiţilor de mai târziu cu alte naţiuni cunoscute sunt totuşi obscure.
Aşur. Asiria a ocupat partea centrală a văii Tigrului, întinzându-se în nord până la munţii Armeniei şi în est până la platoul Mediei. Numele fiului lui Sem, Aşur, a fost luat pe rând de principalul zeu al asirienilor, de cea mai veche capitală a ţării, acum Calah-Shergat şi de naţiunea însăşi. Asiria apare în rapoartele istorice de la începutul celui de-al doilea mileniu d.Hr. până la nimicirea ei de către mezi şi babilonieni, în ultima parte a secolului al VII-lea. În timpul celei mai mari părţi a perioadei ei puternice, Asiria a fost biciul naţiunilor. Cruzimea ei faţă de vrăşmaşii învinşi nu a fost niciodată întrecută. Regatul lui Israel a fost nimicit de asirieni şi însuşi regatul de sud al lui Iuda de abia a scăpat.
Arpacşad. Identificat de unii comentatori cu Arrafa, regiunea dintre Media şi Asiria. Aceasta este mai probabil ţara antică a arpachitilor, între lacurile Urmia şi Van, numită după Arpacşad. (Evr. Arpacşad)
Lud. Deosebit de Ludim, menţionat în v.13, Lud poate fi identificat cu ţara lui Lubdi, care apare în vechile rapoarte ca o regiune care se află între partea superioară a râurilor Eufrat şi Tigru.
Aram. Strămoş al arameilor. În al doilea mileniu î.Hr. poporul acesta ocupa partea nordul Siriei între Mesopotamia şi Fenicia, dar mai târziu a fost împins spre sud.
Arameii nu s-au unit ca naţiune niciodată, ci au fost împărţiţi în multe triburi şi mici state-cetăţi. Damascul, cel mai puternic dintre statele aramaice, a fost în cele din urmă cucerit de Tiglatpilesser al III-lea în anul 732 î.Hr. Acest eveniment marchează sfârşitul istoriei politice a arameilor, însă cu nici un chip sfârşitul influenţei lor culturale asupra naţiunilor învecinate. Ei au fost risipiţi în toate părţile printre vechile popoare şi le-au lăsat limba şi scrierea lor. Ca rezultat, limba aramaică a devenit în foarte scurt timp mijlocul universal de comunicaţie de la hotarul Indiei în est până la Marea Egee în vest, de la Caucaz în nord până în Etiopia în sud. Timp de secole aramaica a rămas cea mai răspândită limbă folosită în Orientul Apropiat, şi a fost limba obişnuită a evreilor în timpul lui Isus.
Alt popor de origine aramaică sau strâns înrudit a fost cel al caldeenilor, un trib sudbabilonian care locuia în apropiere de ,,Ur din Caldeea” şi care a luptat împotriva asirienilor, a deţinut tronul Babilonului de mai multe ori în secolul al VIII-lea î.Hr. şi mai târziu a întemeiat marea dinastie neo-babiloniană a lui Nebucadneţar Isus, cuceritorul Ierusalimului.